Rareş Bogdan: Partidul va intra în 'tranşee'; şi Alexandru Nazare va intra în această bătălie

Cel care deschide lista PNL la alegerile europarlamentare, Rareş Bogdan, susţine că Alexandru Nazare, demisionar din funcţia de şef de campanie a liberalilor în Bucureşti, se va implica totuşi în campania pentru alegerile din luna mai, alături de Cristian Buşoi, şi el candidat la europarlamentare.

"Nu pleacă nimeni. E o chestiune care se întâmplă în orice partid. (...) Nu e absolut nimic grav prin faptul că în mijlocul celei mai mari filiale liberale se întâmplă şi astfel de chestiuni. În marea lor majoritate cei din Bucureşti s-au mobilizat foarte bine. (...) Partidul va intra în 'tranşee', va intra în luptă şi nu am nici cel mai mic dubiu că şi Alexandru Nazare va intra în această bătălie. Chiar nu am motive de teamă, sincer", a declarat miercuri fostul moderator de televiziune Rareş Bogdan în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV.

Răspunzând unor întrebări privind demisia lui Alexandru Nazare şi tensiunile între preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi candidatul la europarlamentare Cristian Buşoi, Rareş Bogdan a susţinut că atât Nazare, cât şi Buşoi se vor implica în campanie.

În acelaşi context, Rareş Bogdan a precizat că nu-şi doreşte nicio funcţie în partid, ci vrea să fie un simplu membru.

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a anunţat în 15 martie că pe perioada campaniei pentru alegerile europarlamentare a delegat atribuţiile aferente funcţiei prim-vicepreşedintelui organizaţiei, Alexandru Nazare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Coletele trimise cu ramburs ajung în vizorul ANAF: ce vânzări sunt impozitate

2 Cum se calculează anii de facultate la pensie și câți bani aduc în plus

3 De ce ajung românii să stea 9 ore la serviciu pentru un salariu de 8 ore

4 Nadia Comăneci trece în juriul „Românii au talent” pe o sumă impresionantă

5 Un camion înmatriculat în Olt a ajuns vedetă pe șoselele din Afganistan