Rareș Bogdan: PSD se plânge străinilor și cere rezoluție contra României. Socialiștii vor să pună semnul egal între acțiunile antijustitie, anti-stat de drept începute de cei conduși de Dragnea după alegerile din 2016 și măsura alegerii primarilor în două tururi

Rareș Bogdan: PSD se plânge străinilor și cere rezoluție contra României. Socialiștii vor să pună semnul egal între acțiunile antijustitie, anti-stat de drept începute de cei conduși de Dragnea după alegerile din 2016 și măsura alegerii primarilor în două tururi

Eurodeputații PSD și PRO România, cu sprijinul grupului socialiștilor europeni, încearcă să obțină discutarea unei rezoluții a Parlamentului European împotriva României, pentru „abateri de la funcționarea statului de drept” în urma legii pentru introducerea alegerii primarilor în două tururi, anunță liderul delegației române din grupul PPE în Parlamentul European, Rareș Bogdan.

„PSD se plânge străinilor și cere rezoluție contra României! PSD împinge România lângă Ungaria și Polonia în relația cu Uniunea Europeană!! Iată un gest incalificabil al Grupului Socialiștilor europeni, cu largul concurs al Delegației României, formată din eurodeputați PSD și Pro România. Grupul S&D vrea să obțină majoritate în cadrul Conferinței Președinților din Parlamentul European (această structură reprezintă coloana vertebrală politică a P.E.) pentru a discuta «situația României» în plen! Care este motivul? PSD susține că în România au loc abateri de la funcționarea statului de drept și este afectat procesul electoral în urma inițiativei normale, firești a PNL de a introduce votul în două tururi la alegerile locale”, anunță Rareș Bogdan.

Eurodeputatul PNL avertizează că „situația poate deveni extrem de periculoasă pentru România” dacă socialiștii reușesc să convingă grupurile GUE, socialiștii nordici, și Grupul Verzilor.

„Grupul PPE și Renew, alături de ECR, conservatorii, se vor opune indiscutabil acestei acțiuni anormale. Vă dați seama că socialiștii vor să pună semnul egal între acțiunile anti-justitie, anti stat-de drept începute de cei conduși de Dragnea după alegerile din 2016 și măsura alegerilor în două tururi, care va consolida democrația?? Tocmai ei?? PSD? De noaptea minții…”, continuă Rareș Bogdan.

Potrivit acestuia, săptămâna viitoare socialiștii vor încerca să obțină majoritate în Conferința Președinților, apoi vor propune o rezoluție în plenul de la Strasbourg, adică în a doua săptămână din februarie.

„Nu știu pe ce se bazează, având în vedere că în România se urmărește consolidarea democrației și a statului de drept, și situația de acum nu seamănă deloc cu ce s-a întâmplat în Ungaria și Polonia! Alegerile în două tururi sunt cerute de cetățenii care vor primari care să aibă sprijinul unor majorități reprezentative! De unde ideea PSD că au loc abateri de la statul de drept? Spre știința șefilor S&D din Parlamentul European, politicienii români care au periclitat statul de drept și democrația sunt colegii domniilor lor din PSD. Membrii PPE din România sunt cei care au încercat – și au reușit – să le salveze”, adaugă liderul delegației române din grupul PPE în Parlamentul European.

Rareș Bogdan afirmă că dorința PNL de a organiza alegeri locale în două tururi de scrutin este în linia opiniilor extrem de calificate ale Comisiei de la Veneția.

„Experții Comisiei nu recomandă modificarea legislației electorale cu mai puțin de un an până la un scrutin, dar pun un bemol semnificativ: doar dacă se urmărește sporirea drepturilor electorale, o mai mare reprezentativitate, o consolidare a acestui atribut fundamental al democrației: alegerile. PNL dorește ca aleșii locali să aibă o legitimitate sporită, acest atribut fiind un ingredient esențial al consolidării statului de drept. Recomand conducerii Grupului S&D din P.E. să nu se lase manipulată de interpretarea tendențioasă pe care PSD o dă recomandărilor Comisiei de la Veneția. PSD este același partid nereformat pe care figurile cele mai puternice ale social-democrației europene l-au criticat pentru atacurile nepermise la adresa statului de drept. Chiar ne facem că nu pricepem???”, încheie Rareș Bogdan.

Parlamentul European a mai discutat situația statului de drept din România în anul 2018, în contextul modificărilor PSD la legislația electorală declanșate după câștigarea alegerilor parlamentare și instalarea la putere. Liderii PSD, în frunte cu Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă, au acuzat constant partidele din opoziție că „au votat împotriva României”, atunci când au aprobat rezoluția care condamna acțiunile puterii de la București. De altfel, în campaniile electorale de anul trecut, liderii PSD au acuzat constat opoziția că și-a denigrat țara la Bruxelles și că a votat împotriva României.

Acum PSD și-a schimbat total discursul și încearcă să acrediteze ideea încălcării statului de drept prin aprobarea alegerii primarilor în două tururi.

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, marţi, că PSD va trimite o scrisoare liderilor europeni şi tuturor europarlamentarilor pentru a acuza intenţia Executivului de a schimba legile electorale.

Marcel Ciolacu se plânge în scrisoare trimisă inclusiv Comisiei de la Veneția că „forțele politice care guvernează” abuzează de mandatul dat de parlament și „întreprind demersuri care riscă să afecteze încrederea în democrația românească și statul de drept”.

„Operarea unor modificări atât de ample asupra legislației electorale cu foarte puțin timp înainte de data alegerilor, ar crea un precedent inacceptabil în spațiul Uniunii Europene”, se mai arată în scrisoare transmisă de Ciolacu președintelui Comisiei Europene, președintelui Parlamentului European și Comisiei de la Veneția.

În plus, Titus Corlățean a cerut joi Comisiei de la Veneția să emită un punct de vedere legat de intenția guvernului Orban de a-și angaja răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi. Liderul PSD a spus că inițiativa PNL ”va schimba regulile în timpul jocului”, catalogând-o drept ”abuz de putere”.

 
 
 


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante