Reacție dură pe TikTok după audierea lui Călin Georgescu: apeluri în stradă
Reținerea și audierea lui Călin Georgescu în cadrul unei anchete instrumentate de DIICOT au provocat o undă de șoc în rândul comunității sale online. Pe platforma TikTok, principalul canal de comunicare și promovare al mișcării sale, simpatizanții au reacționat virulent încă din primele momente ale perchezițiilor desfășurate la locuința acestuia.

Susținătorii lui Călin Georgescu se mobilizează pe TikTok, în urma audierilor DIICOT Foto: Captură TikTok
Mobilizarea a luat amploare după ce o susținătoare a difuzat detalii despre momentul în care autoritățile au intervenit: „Chiar în acest moment, la domnul Călin Georgescu acasă, se fac percheziții. Dânsul a fost ridicat din trafic în această dimineață, se afla în mașină cu fiul său, mergea către bazinul de înot, astăzi, 21 septembrie. Cât mai suportăm toate nedreptățile și toate chestiile astea pe care ei le fac? Cât?! Spuneți oamenilor, dați de știre să audă toată lumea”.
Apelul femeii a adunat rapid sute de mesaje din partea urmăritorilor. Tonul comentariilor a fost predominant combativ, spectatorii interpretând acțiunea autorităților drept o încercare de a opri mișcarea suveranistă. Mulți dintre ei au vorbit despre o „dictatură” sau despre o încercare a liderilor politici de a distrage atenția de la numirea noului guvern sau de la posibile alegeri anticipate: „Vor să-l închidă ca să nu mai meargă prin țară, să spargă valul suveranist”, a comentat un utilizator, în timp ce un altul a avertizat: „Asta a fost scânteia, oameni buni!”.
În paralel, paginile dedicate promovării mesajelor suveraniste și figurilor din spectrul AUR au preluat fragmente din emisiunile de știri difuzate de televiziuni precum Antena 3-CNN sau Realitatea Plus. Secțiunile de comentarii ale acestor montaje au devenit spații de contestare deschisă a întregului sistem instituțional și judiciar.
Comentatorii au susținut că dosarul penal este fabricat pentru a elimina un competitor incomod: „Dacă era adevărat, îl săltau de mult” sau „Toți știm motivul hărțuirii lui Georgescu! E spaima sistemului”. Alții au acuzat postul public și televiziunile private de complicitate, afirmând că presa acționează la comandă.
O parte consistentă a reacțiilor a vizat posibilitatea declanșării unor manifestații publice. Utilizatorii s-au îndemnat reciproc să părăsească rețelele sociale pentru a protesta: „Acum este momentul să ieșim și să le arătăm cum sunt românii când sunt cu toții uniți pentru Călin Georgescu” și „Stați pe TikTok... o să-l aveți pe conștiință pe acest om!”.
Nemulțumirile au continuat și pe clipurile care prezentau imagini de la sediul DIICOT, unde fanii politicianului au lăsat mesaje amenințătoare la adresa autorităților: „O să dați socoteală la toate astea... va veni vremea”. De asemenea, internauții au făcut paralele cu evenimente externe, menționând evoluțiile politice recente din Germania ca un semnal de alarmă pentru clasa politică de la București, pe care o acuză de abuz de putere și suprimare a opoziției.
Explorează subiectele:
