Regimul iranian este încă intact/Zilele următoare vor arăta dacă va rezista. Deocamdată, toate scenariile rămân posibile

Moartea liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, în primul val al loviturilor aeriano-militare comune americano-israeliene a aruncat Republica Islamică în cel mai fragil moment al său de la Revoluția din 1979, relatează BBC.

Operațiunea, descrisă la Washington drept un efort decisiv de a paraliza structura de comandă a Iranului, a vizat conducerea militară și politică de rang înalt. Sâmbătă seara, informațiile privind moartea lui Khamenei circulau pe scară largă, declanșând scene greu de imaginat cu doar câteva zile înainte.

Imagini distribuite online arătau focare de celebrare în mai multe orașe iraniene. Scene similare s-au înregistrat în rândul diasporei iraniene din străinătate. Pentru mulți, eliminarea liderului suprem a părut o ruptură istorică – o oportunitate pe care ani de rezistență civilă nu reușiseră să o producă de unii singuri.

Atât președintele american Donald Trump, cât și premierul israelian Benjamin Netanyahu au folosit un limbaj direct în declarațiile publice de după atacuri. Trump i-a îndemnat pe iranieni să profite de moment pentru a „prelua controlul asupra guvernului”, în timp ce Netanyahu a susținut că schimbarea de regim este atât dezirabilă, cât și realizabilă.

Deși faza militară a operațiunii – denumită de SUA „Operation Epic Fury” – a părut atent coordonată și în mare parte sub control american, apelul politic adresat populației iraniene rămâne mult mai imprevizibil.

Duminică dimineață, televiziunea de stat iraniană a confirmat oficial moartea lui Khamenei și a anunțat rapid formarea unui consiliu provizoriu format din trei membri pentru a prelua atribuțiile executive.

Conform Constituției Iranului, alegerea unui nou lider suprem revine Adunării Experților, un organism clerical format din 88 de membri, aleși prin vot popular pentru mandate de opt ani. Procesul electoral include însă o limitare esențială: toți candidații trebuie validați de Consiliul Gardienilor.

Acest organism, alcătuit din 12 membri, este strâns legat de structura de conducere. Șase dintre membrii săi sunt numiți direct de liderul suprem, iar ceilalți șase sunt desemnați de puterea judecătorească și aprobați de parlament, în condițiile în care șeful sistemului judiciar este, la rândul său, numit de liderul suprem. În practică, Khamenei a avut o influență semnificativă asupra instituției însărcinate cu desemnarea succesorului său.

Regimul a acționat rapid pentru a transmite un mesaj de continuitate și stabilitate

Autoritățile au acționat rapid pentru a transmite un mesaj de continuitate și stabilitate. Activarea mecanismelor constituționale și instituirea conducerii interimare urmăresc să arate că sistemul rămâne funcțional, în pofida pierderii figurii sale centrale.

Speculațiile privind succesiunea sunt inevitabile. În Iran este neobișnuit ca potențialii candidați să fie identificați public dinainte, iar deliberările au loc cu ușile închise. În cadrul Adunării Experților există, potrivit informațiilor, un comitet restrâns însărcinat cu evaluarea și reducerea listei de nume, înainte de prezentarea unei liste scurte plenului. Ședințele nu sunt publice, iar votul nu este făcut transparent.

În ultimii ani, au existat speculații potrivit cărora fiul cel mare al lui Khamenei, Mojtaba, ar putea fi luat în calcul. Totuși, după ce mai mulți comandanți de încredere din cadrul Corpului Gardienilor Revoluției Islamice – principala forță militară și de securitate a regimului- ar fi fost uciși în recentele lovituri, echilibrul intern al puterii s-ar fi modificat.

Precedentul din iunie 1989, când însuși Khamenei a devenit lider suprem fără a fi considerat favorit clar, arată că rezultatul poate contrazice așteptările. Procesul de selecție s-ar putea încheia rapid, posibil în câteva zile.

Din punct de vedere militar, însă, Republica Islamică a suferit o lovitură severă

Mai mulți comandanți de rang înalt ar fi fost uciși în primele atacuri, iar oficialii rămași se află în continuare sub amenințare, pe măsură ce operațiunile aeriene continuă.

Vulnerabilitatea este evidentă: centre de comandă avariate, conducere decapitată și decizii luate în regim de criză. Cu toate acestea, Iranul și-a demonstrat capacitatea de a riposta.

În primele două zile de atacuri, forțele iraniene au lansat lovituri asupra unor baze americane din mai multe state arabe, precum și asupra unor ținte din Israel. Pentru prima dată, rachete au lovit obiective non-militare în Dubai și un aeroport civil din Kuweit, extinzând semnificativ aria geografică a conflictului.

Escaladarea sugerează că, în pofida pierderilor din conducere, Iranul își păstrează capacități operaționale și voința de a le utiliza.

Perspectiva unei extinderi regionale planează acum asupra crizei

Din punctul de vedere al liderilor iranieni, dacă aliații lor militanți din Orientul Mijlociu s-ar implica direct, Teheranul ar putea câștiga pârghii pentru a forța un armistițiu sau pentru a evita o capitulare totală în condițiile impuse de SUA și Israel.

Pe de altă parte, presiunea militară susținută, combinată cu proteste interne de amploare, ar putea împinge Republica Islamică către o dezintegrare sistemică. Dacă elemente ale forțelor de securitate s-ar fragmenta sau ar refuza ordinele, orice tranziție constituțională formală ar putea deveni rapid irelevantă, depășită de evoluțiile din teren.

Următoarele zile vor arăta dacă Gardienii Revoluției și alte componente ale aparatului coercitiv al statului pot rămâne unite în absența liderului suprem care a dominat sistemul timp de decenii.

Deocamdată, toate scenariile rămân posibile

Republica Islamică pare să dețină o poziție mai slabă decât înaintea atacurilor – lipsită de figura sa centrală de autoritate, fără comandanți-cheie și supusă unei presiuni militare continue. Totuși, păstrează structuri instituționale, forțe armate și capacitatea de a riposta, factori care complică orice traiectorie simplă către o schimbare de regim.

Moartea lui Ali Khamenei a împins Iranul într-o fază volatilă și incertă. Ceea ce va urma depinde de capacitatea Teheranului de a menține controlul intern sub bombardamente, de amploarea protestelor și de extinderea conflictului în regiune.

Direcția evenimentelor ar putea deveni mai clară în zilele următoare, pe măsură ce toate părțile își testează limitele militare și determinarea politică.