Restaurantele s-ar putea redeschide de la 1 septembrie, potrivit premierului Ludovic Orban

Restaurantele s-ar putea redeschide de la 1 septembrie, potrivit premierului Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că restaurantele ar putea fi deschise, cel mai probabil, de la 1 septembrie, o decizie în acest sens urmând a fi luată în cursul săptămânii.

"Dezbatem în cursul acestei săptămâni. Am solicitat punctul de vedere al specialiştilor din Grupul de Suport Tehnico-Ştiinţific şi alţi specialişti să vedem ce formule, ce propuneri, ce recomandări. Intenţia mea este ca în cursul acestei săptămâni să luăm o decizie. Cu atât mai mult cu cât se va termina sezonul estival şi va fi din ce în ce mai greu ca hotelurile, de exemplu, să poată să servească masa pe terasă", a precizat Ludovic Orban, luni, într-o emisiune la Digi 24.

Acesta a reiterat faptul că temperaturile scăzute înregistrate deja în zona montană vor face dificilă servirea mesei în spaţii deschise.

Orban a avansat ca termen probabil pentru redeschiderea restaurantelor începutul lunii septembrie.

"Vedem, luăm decizia. Cel mai probabil de la 1 septembrie, în anumite condiţii", a spus el.

Premierul a adăugat că se analizează şi posibilitatea reluării vieţii culturale în spaţii închise.

"Discutăm de posibilitatea reluării activităţii în instituţii de cultură, în teatre, în cinematografe, sigur, cu un set de condiţii: distanţare, portul măştii, dezinfectare şi alte posibile soluţii pentru reducerea riscului de răspândire", a afirmat Orban.

În ceea ce priveşte prezenţa spectatorilor pe stadioane, prim-ministrul a subliniat faptul că galeriile echipelor sunt foarte greu de controlat şi că, în aceste condiţii, riscul de transmitere a noului coronavirus este foarte mare, dar dacă scade numărul de infectări şi într-o localitate nu e niciun caz, se poate ajunge şi la meciuri cu public. AGERPRES


populare
astăzi

1 DOCUMENTE „Realitatea este mult mai nuanțată și diferită” / Unul dintre cei mai importanți economiști români arată că nu politicienii și clientela de pa…

2 „Toți vor cash, altfel nu mai vin” / Un cunoscut jurnalist dezvăluie un fenomen care se întâmplă deja în relațiile dintre terți deși nu s-a mărit nicio …

3 BREAKING „Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-au livrat iluzii” / Mesaj dramatic al ministrului finanțelor!

4 Avertisment dur de la românul care conduce 100 de războinici în prima linie în Ucraina. „Asta nu se face în România și e grav”

5 ALERTĂ Guvernul a aprobat ordonanța care plafonează la 300 lei brut sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari!