RESTAURAȚIE! Foștii securiști cer DESFIINȚAREA CNSAS

Securiștii au prins glas!! Că, deh, sunt ai lor la putere! Și cer desființarea CNAS! În ultimul număr al revistei Vitralii -Lumini și Umbre, editată de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din SRI, în fapt, pensionari ai fostei Securități, un întreg articol este dedicat propunerii de desființare a CNSAS, organism care nu și-ar mai avea rostul, întrucît și-ar fi atins scopul!!!

Articolul se intitulează ”OFICIUL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SERVICIULUI DE INFORMAȚII EST-GERMAN (STASI) ÎȘI ÎNCHIDE PORȚILE. PE CÂND ȘI CNSAS?” și face referire la faptul că, anul trecut, o comisie de experți a prezentat Parlamentului german (Bundestag) un set de propuneri printre care și aceea a desființării Oficiului pentru Studierea Arhivelor STASI, omologul CNSAS.

”Propunerea a avut la bază constatarea că „vremea marilor dezvăluiri a trecut”(…) Oficiul Gauck se va desființa, iar dosarele fostului Serviciu de informații est-german STASI vor fi predate Arhivei Federale. Persoanele interesate și cercetătorii vor putea să le consulte în continuare, având la bază reglementările Arhivei Federale. CNSAS s-a înființat după modelul Oficiului Gauck, 8 ani mai târziu decât acesta. Pe bună dreptate ne punem întrebarea dacă nu este timpul ca și CNSAS să urmeze exemplul modelului său german și să continue activitatea într-un alt cadru” se afirmă în revista rezerviștilor SRI.

”Deși s-a înființat în 1999, CNSAS își are sorgintea în evenimentele din decembrie 1989. „Moarte securiștilor”, „securiști-teroriști” și alte sloganuri de acest fel au incitat populația la ură și răzbunare, încercându-se să se arunce toată povara celor peste 1000 de victime și a tuturor relelor petrecute în 43 de ani de totalitarism în spatele Securității. Urmarea a fost aproape firească: serviciile de informații românești au fost puse la stâlpul infamiei, declanșând totodată, din partea unor ziariști „patrioți” și așa-ziși disidenți, în mare parte intelectuali, o furibundă campanie mediatică. Foarte rar, sau aproape deloc se vorbea de rolul celorlalte instituții ale statului totalitar cum ar fi justiția, presa, radio televiziunea dar, mai ales, PMR și PCR” se mai afirmă în text.

Concluzia este că ”CNSAS este o copie palidă a exemplului său german care ar putea foarte bine să-și închidă porțile, ca și acesta. S-ar face economie de resurse financiare și ar dispărea o sursă de încordare și tensiune din societatea românească”. ”Activitatea de cercetare a totalitarismului și accesul cetățenilor români la propriul dosar trebuie continuate în cadrul altor forme organizatorice, poate chiar din cele existente în prezent în acest domeniu”.

Articolul integral:

OFICIUL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR
SERVICIULUI DE INFORMAȚII EST-GERMAN (STASI) ÎȘI
ÎNCHIDE PORȚILE. PE CÂND ȘI CNSAS?1
La 12 aprilie 2016, o comisie de experți a prezentat Parlamentului
german (Bundestag) un set de propuneri printre care și aceea a desființării
Oficiului pentru Studierea Arhivelor STASI. Instituția este cunoscută drept
Oficiul Gauck, după numele pastorului luteran evanghelic Joachim Gauck,
principalul inițiator și conducător în perioada 1991 – 2000 al acestei Autorități,
în prezent președinte al Republicii Federale Germania. Propunerea a avut la
bază constatarea că „vremea marilor dezvăluiri a trecut”, așa că, succesorii lui
Gauck, Marianne Birthler și, din 2011, Roland Jahn, s-au concentrat și continuă
să facă acest lucru, pe studierea dictaturii est-germane. Oficiul Gauck se va
desființa, iar dosarele fostului Serviciu de informații est-german STASI vor fi
predate Arhivei Federale. Persoanele interesate și cercetătorii vor putea să le
consulte în continuare, având la bază reglementările Arhivei Federale.
CNSAS s-a înființat după modelul Oficiului Gauck, 8 ani mai târziu
decât acesta. Pe bună dreptate ne punem întrebarea dacă nu este timpul ca și
CNSAS să urmeze exemplul modelului său german și să continue activitatea
într-un alt cadru.
Pentru a vedea împrejurările în care au apărut cele două entități și
activitatea desfășurată până în prezent de ele, facem apel la istoricul acestora.
Germenii Oficiului Gauck au apărut încă din anul 1989, când membrii
Comitetului cetățenesc și voluntarii „Mișcării pentru drepturile omului” au
ocupat sediile STASI urmărind, îndeosebi, asigurarea integrității dosarelor și
actelor care au aparținut serviciului est-german de informații. Se poate afirma
că edificarea Autorității Gauck s-a realizat în perioada revoluției pașnice estgermane
din 1989. La 3 octombrie 1990, fostul pastor din Rostock, Joachim
Gauck, a preluat conducerea „Oficiului însărcinatului special al parlamentului
pentru dosarele STASI”, iar două zile mai târziu a avut loc confirmarea numirii
în această funcție de către președintele RFG Richard von Weizsäcker și
cancelarul Helmut Kohl. Ulterior, a fost numit „Însărcinat special al guvernului
federal pentru documentele fostului serviciu de informații al RDG”. Așadar,
STASI s-a desființat în perioada 1989-1990. Era oare posibil și la noi să se
desființeze serviciile de informații românești care au activat înainte de 1989?
Deși s-a dorit acest lucru, nu s-a putut din considerente lesne de înțeles.
Serviciile de informații vest-germane, structuri cu experiență și bine instruite,

1 Articol preluat din revista „Periscop” nr.34/2016, pentru care aducem mulțumiri colegilor
106 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an VIII, nr. 29, decembrie 2016 – februarie 2017
au preluat sarcinile și atribuțiile de securitate națională și pe fostul teritoriu al
RDG, renunțându-se la serviciile fostelor cadre ale STASI. La noi a început un
proces de reînnoire a cadrelor, care a durat ceva timp. Cred că s-a procedat
corect, întrucât țara nu putea să rămână o perioadă mare de timp fără structuri
informative de protecție și apărare, dat fiind că formarea unor cadre capabile să
lucreze în structurile informative durează în jur de 10 ani de zile.
În 14 noiembrie 1991, Parlamentul german a aprobat „Legea privind
arhivele STASI”. Ea a fost facilitată de toate acțiunile începute încă din 1989.
Intrarea în vigoare a Legii dosarelor STASI a condus la: verificarea situației
personale a victimelor regimului est-german; verificarea angajaților de stat și ai
altor instituții dacă au colaborat în trecut cu STASI; cercetarea istorică, politică
și juridică a perioadei totalitare. Rezultatele obținute de Autoritatea Gauck în
cei 25 de ani de existență au fost apreciate, contribuind efectiv la cunoașterea de
către germani a perioadei totalitariste din fosta RDG.
Deși s-a înființat în 1999, CNSAS își are sorgintea în evenimentele din
decembrie 1989. „Moarte securiștilor”, „securiști-teroriști” și alte sloganuri de
acest fel au incitat populația la ură și răzbunare, încercându-se să se arunce
toată povara celor peste 1000 de victime și a tuturor relelor petrecute în 43 de
ani de totalitarism în spatele Securității. Urmarea a fost aproape firească:
serviciile de informații românești au fost puse la stâlpul infamiei, declanșând
totodată, din partea unor ziariști „patrioți” și așa-ziși disidenți, în mare parte
intelectuali, o furibundă campanie mediatică. Foarte rar, sau aproape deloc se
vorbea de rolul celorlalte instituții ale statului totalitar cum ar fi justiția, presa,
radio televiziunea dar, mai ales, PMR și PCR. Dacă tot s-a identificat vinovatul
principal, el trebuia distrus, așa cum se procedase în perioada stalinistă. Acest
tablou a fost ulterior completat cu un proces jalnic regizat unor foste cadre ale
Securității aflate în arest, după modelul celui de condamnare a naziștilor de la
Nürnberg, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Odată „pregătirea de
artilerie” executată, a început lupta pentru dosarele Securității. Documente și
dosare importante au dispărut, arse „în revoluție” o parte, ori furate sau predate
la ordin de către depozitari, fie Armatei, fie noilor demnitari. Mulți politicieni ai
vremii s-au servit copios din aceste dosare. Unele dintre ele au apărut în massmedia
la momentul potrivit al vreunei răzbunări, șantaj ori încercare de
eliminare a adversarului politic.
Prin anii 1994-1995, câțiva ofițeri ai fostei Securități care au îndeplinit
funcții de conducere au încercat în cadrul unor emisiuni televizate să prezinte
activitatea acestei instituții, din punctul lor de vedere, urmând să abordeze cel
puțin două etape: perioada așa zis stalinistă (1946-1965) și perioada 1965-1989.
Această inițiativă a eșuat, moderatorii emisiunii reacționând neprofesionist,
făcându-i mincinoși și întrerupând emisiunea. Nimeni din România acelei
perioade nu era dispus să asculte și cealaltă parte.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an VIII, nr. 29, decembrie 2016 – februarie 2017 107
În această atmosferă se înființa, în 1999, CNSAS. Activitatea sa începea
cu stângul. Membrii Consiliului au fost numiți de partidele politice, deci nu
aveau independență politică. Acuzația de poliție politică, aceea care urma să
încrimineze foarte multe persoane, era definită lapidar. De altfel, nu există nici
astăzi un consens al specialiștilor asupra acestei definiții. A început marea
manipulare a dosarelor Securității. La televiziunile și în ziarele românești
promisiunile de „scandal” și „dezvăluire” se raportau în principal la aceste
dosare. Rând pe rând, membrii Consiliului și diverși politicieni fluturau
documente ale Securității la emisiunile televizate și în alte ocazii, în special în
perioadele preelectorale și electorale, dezvăluind că o persoană sau alta a făcut
poliție politică deoarece dădea bine să demonstrezi că ești democrat. Încet,
încet, CNSAS a devenit actor politic. În trecut nu existau firme de sondare a
opiniei publice și nici cercetări sociologice pe această temă. Decidenții politici
aveau nevoie să cunoască starea de spirit a populației și apelau la serviciile de
informații. Dacă astăzi se găsește o notă informativă luată de un fost ofițer al
Securității în care o persoană aducea injurii fostei conduceri de partid și stat sau
comenta negativ lipsa de alimente etc., atât ofițerul cât și informatorul sunt
acuzați de poliție politică. Finalul notei respective în cele mai multe cazuri se
regăsea într-un buletin informativ fără repercusiuni pentru persoana în cauză.
De altfel, trebuie cunoscut faptul că Serviciile de informații adună în decursul
activității lor multe materiale, fără a face uz de ele decât în cazuri extreme. Pe
legislația actuală, plină de lacune și reglementări juridice neclare, orice serviciu
de informații poate fi învinuit ușor de poliție politică.
Cercetarea arhivelor Securității ar fi trebuit să scoată la lumină
documente valoroase. Nu a fost să fie așa. În afara unor documente ale fostei
Securități, „cosmetizate” cu unele interpretări controversate, nu s-au publicat
lucrări demne de evidențiat. A apărut însă o idee deosebit de păguboasă pentru
cercetarea istorică, și anume amestecarea categoriilor de persoane, actori ai
dosarelor Securității, și considerarea lor in corpore drept luptători anticomuniști
și pentru drepturile omului. Mă refer în primul rând la legionari înrăiți, dezertori
din al Doilea Război Mondial, la trădătorii de atunci și cei mai noi, ca Pacepa și
Turcu etc. Ce anticomuniști sunt aceia care au fost instruiți în școlile de spionaj
și diversiune naziste din Austria și au fost parașutați în România în perioada
1945-1955 pentru a desfășura acte de sabotaj și diversiune? Pe cine au omorât
ei? Nu cumva tot români?! Semnificativă este declarația lui Horia Sima,
căpetenie de frunte a Mișcării legionare, care, în memoriile sale din 1993
spunea: „Legionarii școliți în școlile de spionaj germane din Austria au început
să se organizeze în echipe de 4-5 persoane și să fie parașutați în țară.
Misiunea acestor echipe era să ia contact cu legionarii din regiunea unde erau
parașutați și să formeze o rețea de organizații regionale locale care trebuiau să
desfășoare acte de sabotaj, diversiune, lichidarea unor lideri autohtoni etc. Din
108 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an VIII, nr. 29, decembrie 2016 – februarie 2017
colaborarea acestora cu legionarii liberi (care nu erau în pușcărie n.n.) s-a
născut Mișcarea de rezistență din România care a durat până în 1955”. În
perioada sus-menționată au fost parașutate în România peste 10 echipe de
sabotori și diversioniști. Astfel se explică și cine a avut ideea organizării
„rezistenței armate din munți”, mult elogiată de serialul intitulat „Memorialul
durerii”. Se escamotează realitatea și atunci când se justifică condamnarea unor
persoane din categoriile respective prin infracțiunea de „propagandă împotriva
ordinii de stat”. Unii dintre ei chiar au făcut acte pregătitoare sau au desfășurat
acțiuni de terorism, au procurat arme, au înființat organizații de tip legionar etc.
Însă aceste aspecte sunt apreciate a fi minciuni și deci omise din prezentarea
cazurilor. Rămâne doar faptul că au fost luptători anticomuniști. Nu mare le-a
fost mirarea unor „intelectuali români”, când a apărut Legea 217/ 2015, așa-zis
antilegionară. Unii o consideră atac la cultura națională, alții spun că mare parte
din cei incriminați, într-adevăr, nu au săvârșit crime în perioada legionară, dar
au fost ideologi ai Mișcării legionare, au proslăvit ideologia ei prin diferite
scriituri, conferințe, luări de poziție publice etc. Rămâne ca fiecare să înțeleagă
ce vrea. Așa se întâmplă întotdeauna când se mimează realitatea și se tratează
evenimentele paușal, în funcție de interese, de multe ori politice, cu omisiuni
sau îngroșări ca să iasă manipularea.
Ce luptători pentru drepturile omului au fost trădătorii ca Pacepa, Turcu,
Răceanu, Răuță și alții? Ei i-au trădat în primul rând pe colegii lor și au încălcat
jurămintele făcute față de patrie. Căci România a fost patrie pentru poporul
român și în perioada dictaturii. Mergând pe proslăvirea trădătorilor, vom
transmite generațiilor viitoare false lecții de patriotism, dragoste de țară și
despre mândria de a fi român.
Aș ruga să nu se creadă că poziția mea expusă mai sus mă face să fiu
orb față de abuzurile și nedreptățile făcute în perioada totalitarismului. Sunt de
părere că cei care au săvârșit acte reprobabile, chiar crime, în împrejurări
diferite, trebuie să răspundă. Nimic nu justifică comportamentul inuman al
unora, chiar dacă acesta este explicitat prin ordinele primite sau prin frica față
de plutonul de execuție.
Am făcut o prezentare paralelă a celor două entități: Autoritatea Gauck
și CNSAS, pentru a demonstra similitudinile, dar și diferențele dintre ele.
Concluzia mea este că CNSAS este o copie palidă a exemplului său german
care ar putea foarte bine să-și închidă porțile, ca și acesta. S-ar face economie
de resurse financiare și ar dispărea o sursă de încordare și tensiune din
societatea românească. Consider că activitatea de cercetare a totalitarismului și
accesul cetățenilor români la propriul dosar trebuie continuate în cadrul altor
forme organizatorice, poate chiar din cele existente în prezent în acest domeniu.
Andrei Zărnescu
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an VIII, nr. 29, decembrie 2016

Trimite pe WhatsApp

Galerie foto și documente



Citește și:

populare
astăzi

1 Șerpăria asta este Poliția Română? Amănunte incredibile publicate de o jurnalistă celebră

2 VIDEO Categoria „valori” / Ăla de lângă Bercea Mondial este președintele PSD Olt, cel care i-a luat locul tracto…

3 EXCLUSIV Traian Băsescu NU va candida la Primăria Capitalei!

4 Cum arăta geanta cu 3,8 milioane de dolari cash cu mita primită de Elena Udrea în sediul PDL / Afară, lumea prot…

5 Pro România, partidul CIE / SIE: Predoiu-general, Ponta-copil de trupă, Anghelache-aport valutar