România a fost şi în luna iunie ţara cu cea mai mare inflaţie anuală din UE

România a fost şi în luna iunie ţara cu cea mai mare inflaţie anuală din UE

România a avut, şi în luna iunie 2019, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 3,9%, mai mic totuşi faţă de nivelul de 4,4% înregistrat în luna mai, arată datele publicate, miercuri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Este a şasea lună consecutivă în care România are cea mai mare inflaţie anuală din Uniunea Europeană.

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a rămas stabilă în luna iunie 2019 la 1,6%, în timp ce în zona euro inflaţia a crescut uşor până la 1,3%, de la un nivel de 1,2% înregistrat în luna mai. În rândul statelor membre UE, cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei se înregistra în România (3,9%), Ungaria (3,4%) şi Letonia (3,1%). La polul opus, ţările membre cu cea mai scăzută rată anuală a inflaţiei au fost Grecia (0,2%), Cipru (0,3%), Danemarca şi Croaţia (0,5%).

Comparativ cu situaţia din luna mai 2019, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 17 state membre (inclusiv în România de la 4,4% până la 3,9%), a rămas stabilă în Slovacia şi a crescut în nouă state membre.

În zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut preţurile la servicii (0,73 puncte procentuale), urmate de preţurile la alimente şi ţigări (0,30 puncte procentuale) şi preţurile la energie (0,17 puncte procentuale).

În ceea ce priveşte România, datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că rata anuală a inflaţiei a coborât la 3,84% în luna iunie, pe fondul diminuării preţurilor la alimente cu 0,47%, a mărfurilor nealimentare cu 0,24% şi a scumpirii serviciilor cu 0,17%.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat, la jumătatea lunii mai, la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,3% pentru 2020. BNR estima, în februarie 2019, o inflaţie de 3% pentru finalul acestui an, respectiv de 3,1% pentru 2020. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING DNA a găsit la domiciliul primăriței din Olteni / Teleorman 251.860 de euro, 90.100 de lei și 320 de dolari

2 VIDEO Trump Jr. / „Am fost la Monaco, jumătate dintre mașinile de superlux sunt ale ucrainenilor”

3 Document / „Europa va fi de nerecunoscut” / Noua strategie de securitate a SUA dă fiori...

4 Ce lefuri aveau securiștii din România în anii de glorie ai comunismului. Regimul îi recompensa cu salarii mai mari decât în Armată

5 Misterul morții doctoriței Ștefania Szabo se adâncește