România lui almanahe/Eliminarea ui Godină de la un show TV a făcut mai multă audiență decât orice acțiune a poliției
Polițistul Marian Godină a fost eliminat din reality-show-ul „Survivor”, difuzat de Antena 1, iar emisiunea a fost pe primul loc pe intervalul de difuzare, scrie Pagina de Media .
Gabi Tamaş l-a învins pe Marian Godină cu 3-0, într-o ediţie „Survivor” dură, iar fostul component al echipei Faimoșilor şi-a luat revedere de la emisiune.
Mesajul lui Godină
În urma eliminării, Marian Godină a scris un mesaj pe reţelele de socializare.
„Aseară, aventura mea la Survivor s-a încheiat şi la televizor, deşi e ceva timp de când sunt acasă”, a scris el. „Am plecat acolo pregătit de o emisiune tv şi m-am trezit în mijlocul celei mai intense experienţe pe care am trăit-o vreodată în viaţa mea”, a adăugat el.
„Nu pot condamna pe nimeni care bănuiește că lucrurile de acolo nu stau chiar așa cum se văd la tv, pentru că până și eu credeam asta înainte. M-am convins însă rapid că totul e real și am simțit asta pe propria-mi piele. Lipsa contactului de orice fel cu exteriorul, cu familia, cu cei dragi, foamea, obligația de a conviețui cu oameni lângă care nu ai sta în viața de acasă, lipsa tuturor lucrurilor care ți se par în mod normal banale, toate astea au contribuit la o transformare a mea”, a adăugat el.
„Am trăit experiența Survivor completă, am fost singurul concurent care nu a vorbit niciodată acasă și singurul care nu a avut ocazia niciodată să se tundă, bărbierească și să se aranjeze. Nu că toate astea m-ar fi făcut mai frumos. Am fost singurul care a stat atâtea zile în exil, singur, doar eu cu gândurile mele. A fost și asta o experiență extraordinară pentru mine”, a mai scris polițistul.
„Mi-a luat ceva timp să mă adaptez din nou la civilizație și sper să nu mă obișnuiesc prea repede cu binele și apoi să uit cât de norocos sunt că am tot ce vreau acasă”, a precizat el.
Antena 1, prima în audienţele de duminică 10 mai
Conform Pagina de Media , Antena 1 a atins 935.000 de telespectatori la nivelul întregii ţări, clasându-se pe prima poziţie la nivel național.
Pe locul 2 s-a aflat ProTV, la distanţă de 154.000 de telespectatori. Pe Pro TV se difuza la acel moment filmul „Bad Boys: Ride or Die” (2024), iar de la 22.15, filmul „The Punisher” (2004). Pe locul 3 a venit Kanal D, la distanţă de 158.000 de spectatori faţă de Pro TV.
Urban. La oraşe, topul a arătat diferit. Pe primul loc s-a clasat Antena 1, cu 570.000 de spectatori, urmată de Pro TV, cu 185.000 de telespectatori mai puţin.
Comercial 21-54 Urban. Antena a dominat targetul comercial al staţiei, cu 217.000 de telespectatori media. Pe locul al doilea, la o mică distanţă, s-a aflat Pro TV. Poziţia a treia a fost ocupată de Digi Sport, cu 84.000 de spectatori.
