România obține două victorii în Croația chiar înainte de Euro 2026 de la Cluj

Componentele naționalei de handbal s-au pozat împreună după al doilea meci cu Croația

Componentele naționalei de handbal s-au pozat împreună după al doilea meci cu Croația Foto: Federația Română de Handbal

Dubla amicală din Croația face parte din programul de pregătire pentru Campionatul European feminin de handbal din 2026. Turneul final este programat între 3 și 20 decembrie și va fi găzduit de cinci țări: România, Polonia, Cehia, Slovacia și Turcia. Reprezentativa noastră a fost repartizată în Grupa B și își va disputa partidele pe teren propriu, în sala BT Arena din Cluj-Napoca. Adversarele tricolorelor vor fi Elveția, Macedonia de Nord și Norvegia, deținătoarea titlurilor olimpic, mondial și european.

În cel mai recent test, disputat astăzi la Prelog fără spectatori, selecționata pregătită de Ovidiu Mihăilă a câștigat cu scorul de 28-25 (16-12). După primele zece minute în care jocul a fost strâns, handbalistele noastre au preluat inițiativa și au intrat la vestiare cu un avantaj de patru goluri. În repriza secundă, România s-a distanțat chiar și la șapte lungimi în minutul 53 (scor 27-20), gestionând fără emoții finalul, în ciuda faptului că ultimele trei reușite ale întâlnirii au aparținut gazdelor.

Principala marcatoare a echipei noastre în această a doua confruntare a fost Maria Diana Lixăndroiu, autoare a 5 goluri. Ea a fost secondată de Sorina Maria Grozav și Mihaela Andreea Mihai, cu câte 4 reușite, în timp ce Ioana Rebeca Necula și Oana Doina Bors au înscris de câte 3 ori. Alisia Lorena Boiciuc și Elena Roșu au contribuit cu câte 2 goluri. De asemenea, și-au mai trecut numele pe lista marcatoarelor, cu câte o reușită, Mariam Nadia Mohamed, Bianca Maria Bazaliu, Lorena Gabriela Ostase, dar și portarii Bianca Tomina Curmenț și Yuliya Dumanska. Din tabăra croată s-a remarcat Paula Posavec, cu 7 goluri, urmată de Klara Birtic, Stela Posavec, Tina Barisic, Katarina Jezic și Lana Strugar (câte 3 goluri), în timp ce Kristina Prkacin, Lara Buric și Ivana Zrilic au punctat câte o dată.

Acest succes a venit după victoria obținută vineri seara, la Zagreb, unde România s-a impus cu 34-32, după ce la pauză conducea cu 18-16. Tricolorele au dictat ritmul în majoritatea timpului și s-au bucurat de un avans de cinci goluri în repriza a doua, conducând cu 24-19 în minutul 40 și cu 25-20 două minute mai târziu. Deși Croația a reușit să revină pe tabelă și să egaleze la 31, două goluri consecutive semnate de Kerekes și Popa au asigurat un succes meritat pentru oaspete.

În duelul de la Zagreb, ofensiva României a fost condusă de Cristina Laslo și Mihaela Andreea Mihai, fiecare cu câte 6 goluri, urmate de Sorina Maria Grozav și Lorena Gabriela Ostase, cu câte 3 reușite. Câte 2 goluri au fost marcate de Mariam Nadia Mohamed, Ioana Rebeca Necula, Alisia Lorena Boiciuc, Elena Roșu, Eva Kerekes, Andreea Cristina Popa și Crina-Elena Pintea, iar Maria Diana Lixăndroiu și Yaroslava Burlachenko au punctat câte o dată. În poartă, Yuliya Dumanska a contribuit decisiv cu 9 parade, Bianca Tomina Curmenț a oprit 2 mingi, iar Diana Cristiana Ciucă a avut o intervenție. Pentru gazde, cele mai eficiente jucătoare din primul meci au fost Dejana Milosavljevic (9 goluri), Stela Posavec (6), Klara Birtic (4), Tina Barisic (3) și Mia Brkic (3).

Explorează subiectele:

handbal feminin Croația Cluj-Napoca


Citește și:

populare
astăzi

1 Ăștia ne iau de proști? / Un liberal s-a întors deja în guvern. Câți or mai fi?

2 Planul lui Trump pentru Ucraina stârnește panică în Europa și la Kiev

3 Cum își racola victimele Alexandru Toader: uși încuiate și șantaj cu examenele / Amănunte abominabile despre prădătorul sexual, fiul fostului ministru T…

4 Banii reținuți din pensiile speciale, returnați cu țârâita până în 2028

5 Fiul lui Tudorel Toader a fost arestat preventiv pentru 30 de zile! Este acuzat de viol și agresiune sexuală