România, pe podiumul mondial: Bilanț fantastic pentru lotul de Culturism și Fitness într-o competiție cu 102 țări FOTO VIDEO

România are foarte multe sporturi în care, cândva, a fost o forță la nivel mondial pentru ca acum să fie foarte departe de elită. Handbalul masculin, gimnastica și chiar fotbalul sunt doar câteva exemple în acest sens.

În acest peisaj trist, avem, totuși, și excepții fericite de la regulă. Pentru că sunt și discipline în care ne aflăm pe un trend ascendent. Rezultatele obținute de Federația de Culturism și Fitness (FRCF) în ultimii ani sunt o dovadă că, dacă există un management bun, vor veni și rezultatele.

Albert Mufturel, locul 1, și Marcel Manea, locul 3, la categoria Masters Men Bodybuilding

Albert Mufturel, locul 1, și Marcel Manea, locul 3, la categoria Masters Men Bodybuilding

Acum, la Mondialele de la Santa Susana (Spania), între 1-5 noiembrie, medaliile au curs pentru delegația tricoloră, formată din peste 60 de sportivi. Potrivit rezultatelor finale, afișate de Federația Internațională de Culturism și Fitness (IFBB), 57 de sportivi români s-au calificat în finale, obținându-se un număr de 32 medalii. Bilanțul tricolorilor: 14 aur, 7 argint și 11 bronz. Totodată, s-au obținut 11 locuri IV, 8 locuri V și 5 locuri VI.

ȘI coloșii plâng uneori. FOTOGRAFII: Federația Română de Culturism și Fitness / Ciprian Fărcaș

ȘI coloșii plâng uneori. FOTOGRAFII: Federația Română de Culturism și Fitness / Ciprian Fărcaș

După ce s-a tras linie la Santa Susana (Spania), România a obținut locul 3 în clasamentul pe națiuni, după cum se poate vedea din tabelul alăturat. La această ediție a Mondialelor au participat 102 țări și peste 2.500 de sportivi.

Mondialele de Culturism și Fitness, Top 5

1. Slovacia 458 de puncte

2. Spania 356p

3. România 354p

4. Ucraina 341p

5. Cehia 290p

ROMÂNII ÎN ACȚIUNE LA MONDIALUL DE CULTURISM ȘI FITNESS

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă