România, pe ultimul loc în Uniunea Europeană la sumele cheltuite pentru sănătate pe cap de locuitor

România, pe ultimul loc în Uniunea Europeană la sumele cheltuite pentru sănătate pe cap de locuitor

România a cheltuit o sumă de 340 de euro pe cap de locuitor pentru sănătate în 2015, cea mai mică sumă din Uniunea Europeană, unde media a fost de 600 de euro pe cap de locuitor, arată datele publicate vineri de Eurostat.

Comparativ, Bulgaria a cheltuit în 2015 pentru sănătate 343 de euro pe cap de locuitor, Letonia 468 de euro, Polonia 520 de euro și Ungaria 592 de euro. La polul opus sunt statele membre UE care au cheltuit mai mult de 3.000 de euro pe cap de locuitor pentru sănătate, în frunte cu Luxemburg (4.112 euro), Danemarca (4.094 euro), Olanda (3.194 euro), Suedia (3.170 de euro), Austria (3.149 euro), Irlanda (3.138 de euro) și Marea Britanie (3.020 de euro).

Romania se situează pe ultimele locuri în UE și când vine vorba de procentul din Produsul Intern Brut alocat pentru sănătate, 4,2% în 2015, procente mai mici fiind înregistrate doar în Cipru, 2,6% din PIB, și Letonia, 3,8% din PIB. În contrast, Danemarca a alocat 8,6% din PIB pentru sănătate, urmată de Franța, 8,2%, Austria și Olanda, ambele cu 8% din PIB.

În total, în 2015, statele membre UE au cheltuit aproape 1.058 de miliarde de euro pentru sănătate. În UE, ponderea cheltuielilor pentru sănătate în PIB este de 7,2%, iar sănătatea este al doilea mare capitol al cheltuielilor publice după protecția socială, 19,2% din PIB.

AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…