Rusia a desfăşurat bombardiere Su-35S în Kurile; Japonia protestează (media)

Rusia a desfăşurat bombardiere Su-35S în Kurile; Japonia protestează (media)

Noi tensiuni au apărut între Moscova şi Tokyo în legătură cu insulele Kurile, după ce la sfârşitul săptămânii trecute mass-media ruse au informat că Rusia a desfăşurat aici bombardiere Su-35S, anunţând în acelaşi timp că militarizarea regiunii nu se sfârşeşte cu aceasta, urmând să fie instalate în scurt timp şi sisteme de rachete sau sisteme antiaeriene, informează luni portalul rusesc Gazeta.ru .

Potrivit presei, forţele aeriene ale Rusiei au desfăşurat avioane de luptă, provizoriu, pe una din cele patru insule controlate de Rusia din lanţul de insule Kurilele de Sud, revendicate de Japonia ca 'teritoriile sale de nord'.

Sahalin Info a informat vineri că bombardierele au fost desfăşurate pe aeroportul Iasnîi din insula Etorofu, conform televiziunii publice nipone NHK.

Ministerul Apărării de la Moscova nu a comentat această informaţie, dar se pare că acesta este primul pas către o instalare pe scară largă de echipamente militare în zonă, potrivit NHK.

Aeroportul Iasnîi a fost deschis acum patru ani ca unul civil, dar guvernul rus a decis în luna ianuarie a acestui an să permită avioanelor militare să utilizeze facilitatea. În luna martie, avioane de luptă ruseşti au aterizat aici pentru exerciţii.

Desfăşurarea de avioane de luptă pe aeroportul Iasnîi este văzută de Tokyo ca parte a încercărilor Rusiei de a-şi spori capacitatea militară pe cele patru insule pe care le controlează din lanţul Kurilele de Sud şi pe care le consideră 'avanposturi' ale sale în Oceanul Pacific.

Japonia a protestat pe lângă partea rusă după apariţia informaţiilor privind desfăşurarea de bombardiere ruseşti în una din insulele Kurile, informează luni agenţia de presă oficială rusă RIA Novosti.

Senatorul rus Franţ Klinţevici a criticat reacţia Japoniei, calificând-o drept una 'politicianistă'. 'Este timpul ca politicienii din Japonia să se calmeze şi să accepte această situaţie', a apreciat el. 'Rusia nu-şi vinde teritoriul. A venit timpul ca Japonia să se ocupe cu procesul de pace şi să se gândească la momentul potrivit pentru semnarea unui tratat de pace între ţările noastre', a spus senatorul rus, citat de Gazeta.ru.

Dar în realitate problema se acutizează, indică portalul menţionat. Luna trecută, Japonia a adoptat amendamente la legea privind Kurilele de Sud, potrivit cărora insulele sunt recunoscute în mod legal ca fiind 'teritoriu care a aparţinut dintotdeauna Japoniei'.

Ministerul de Externe rus a declarat că amendamentele împiedică avansarea negocierilor cu privire la activităţile economice comune în aceste insule ocupate de URSS după cel de-al Doilea Război Mondial. MAE de la Moscova a adăugat că Rusia consideră aceasta drept o încercare 'de a impune variante inacceptabile pentru soluţionarea problemei legate de încheierea unui tratat de pace' între cele două state.

Situaţia creată de amplasarea unor bombardiere Su-35S în Kurilele de Sud este deja al doilea scandal în regiune în ultima lună legat de aviaţia rusă.

La 13 iulie, Ministerul Apărării rus a declarat că avioane de luptă ale Japoniei şi Coreei de Sud au însoţit două avioane strategice ruse Tu-95MSS, purtătoare de rachete, care efectuau un zbor de rutină deasupra mărilor Japoniei şi Galbenă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație în ultimul mare sondaj înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale 2024

2 Asta explică multe / Călin Georgescu ar fi fost „acoperit” al SIE

3 VIDEO Pe asta cu Georgescu ați văzut-o? Ar putea explica multe...

4 OFICIAL CCR a anulat alegerile prezidențiale

5 Ce se întâmplă? / Boardingpass anunță că un Bombardier Global Express va ateriza la București azi după-amiază! / Acesta zboară fără escală de la aeroportu…