Rusia a testat un avion de pasageri, o premieră după dezmembrarea URSS

Rusia a testat un avion de pasageri, o premieră după dezmembrarea URSS

Rusia a testat duminică un avion de pasageri cu autonomie medie MS-21, o premieră industrială după dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice, informează Reuters.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a felicitat telefonic pe Oleg Demcenko, directorul general al producătorului avionului, grupul Irkut. Kremlinul a afirmat că testul noului avion este un eveniment semnificativ.

Cu numai trei săptămâni în urmă, și China a testat un avion de pasageri, C919. Marii producători occidentali de aeronave Boeing și Airbus se confruntă astfel cu presiuni în creștere din partea potențialei concurențe, dar au încă un avans considerabil atât din punct de vedere tehnic, cât și al cifrelor de afaceri, remarcă agenția citată.

Producătorul noului avion rusesc, grupul Irkut, controlat de stat prin corporația OAK, a anunțat că avionul model MS-21-300 a încheiat cu succes un zbor de 30 de minute la o altitudine de 1000 de metri, cu o viteză de 300 km/h. Surse din industria aeronautică occidentală au comentat, sub rezerva anonimatului, că zborul inaugural a fost mai scurt decât cele 3-4 ore obișnuite pentru astfel de teste în America de Nord și Europa. Un purtător de cuvânt al OAK a afirmat însă că a fost suficient pentru toate verificările în aer necesare.

Presa nu a fost informată dinainte, menționează Reuters. Oficiali ruși au declarat că MS-21 este superior în multe privințe aeronavelor occidentale din aceeași categorie. Printre altele, potrivit Irkut, costurile de exploatare vor fi cu până la 15% mai mici decât pentru avioanele din generația actuală.

Noul avion urmează să fie construit în două variante, MS-21-300 cu 160 până la 210 locuri și ulterior MS-21-200 cu 130-165 de locuri. Ambele vor avea câte două reactoare. Autonomia de până la 6000 de kilometri face din MS-21 un concurent al avioanelor Boeing 737 și Airbus A320.

Producția ar urma să înceapă în doi ani, iar presa din Rusia a anunțat că există deja contracte cu companii aeriene rusești și străine. Grupul Irkut a avansat cifra de 175 de comenzi ferme.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi? / Știința oficială i-a declarat lucrările „pseudoștiință”. Colegii râdeau. Presa îl acuza de șarlatanie

2 VIDEO Uite o chestie care merită văzută și care spune multe despre unele personaje „glorioase” după decembrie 1989...

3 Stenograme explozive / când l-a avertizat Putin pe Bush că Ucraina va declanșa o confruntare de durată

4 Amănunte care dau fiori despre cum și-a obținut Putin emisarul american preferat

5 Cum a fost deblocat Pokrovskul de grupul Timur. Imagini rare cu lupte de aproape, prezentate de GUR