Rusia este binevenită în Statele Unite pentru a observa alegerile prezidențiale (Departamentul de Stat)

Rusia este binevenită dacă dorește să trimită observatori în Statele Unite pentru alegerile de la 8 noiembrie, a dat asigurări vineri Washingtonul, în plină polemică între cele două puteri cu privire la o eventuală influență a Moscovei asupra prezidențialelor americane, transmite AFP.

"Am spus guvernului rus că sunt bineveniți pentru a observa alegerile noastre" prezidențiale și legislative, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, John Kirby.

"Faptul că au ales să nu se alăture misiunii de observatori ai OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa) arată clar că acest subiect nu este decât o cascadorie publicitară și de relații publice", a criticat oficialul american.

Joi, jurnalul rus Izvestia a explicat într-un articol că "alegerile americane vor avea loc fără observatori ruși".

"Americanii nu au invitat delegația națională (rusă), recomandând rușilor mai degrabă să se alăture misiunii internaționale a OSCE. Comisia electorală centrală nu a considerat acceptabil acest lucru", potrivit publicației amintite.

Un responsabil electoral și un senator ruși, citați de Izvestia, au afirmat că este vorba despre "tendințe rusofobe dictate de Departamentul de Stat" și că "Statele Unite (...) suferă de mania persecuției".

"Avem încredere în stabilitatea, securitatea și soliditatea procesului nostru electoral", a replicat John Kirby.

Washingtonul a acuzat recent Rusia că a pus la cale o vastă campanie de piraterie cibernetică pentru a influența campania prezidențială din Statele Unite. Președintele rus, Vladimir Putin, a respins aceste afirmații.

Moscova a mai fost acuzată în Statele Unite că dorește să îl favorizeze pe candidatul republican, Donald Trump, care a făcut declarații elogioase la adresa liderului de la Kremlin și a pledat pentru relații mai bune cu acesta.

Miercuri seară, în cursul ultimei dezbateri prezidențiale, democrata Hillary Clinton l-a acuzat pe Donald Trump că este "marioneta" lui Putin.

AGERPRES


populare
astăzi

1 CULISE Ce ar pregăti Bolojan după ce președintele s-a înțeles cu Grindeanu

2 E festival de m...e la adresa PSD după ce liderii partidului au postat pe rețele sociale afișe identice cu „Momentul Adevărului”, votul pentru debarc…

3 VIDEO „Trusă, stingător, triunghi aveți?” / Polițista care s-a enervat pe un șofer oprit în trafic, cercetată de Biroul Control Intern al IPJ Bacău

4 Apariție surpriză a lui George Simion la hotelul unde PSD decide soarta guvernării. Liderul AUR spune că este „naș la un botez”. Reacția lui Grindeanu

5 Noi amănunte despre întâlnirea dintre George Simion și Călin Georgescu de la Biblioteca Națională