Rusia menţine trupele în apropierea frontierelor Ucrainei

„Avem trupe în diverse regiuni ale ţării. Acestea există şi în apropierea frontierelor cu Ucraina. Câteva unităţi sunt staţionate lângă statul vecin, altele au fost trimise acum, din cauza situaţiei”, a declarat Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Preşedinţiei Ruse.

Săptămâna aceasta, Ucraina, Rusia, Uniunea Europeană şi Statele Unite au semnat un acord prin care militanţii pro-ruşi sunt somaţi să elibereze sediile guvernamentale ocupate şi să depună armele.

Cu toate aceastea, Occidentul a anunţat că îşi menţine solicitarea ca trupele militare din apropierea graniţelor cu Ucraina să se retragă.

În estul Ucrainei, militanţii pro-ruşi au denunţat acordul semnat la Geneva, precizând că el nu a fost semnat în numele lor. Liderul grupurilor separatiste a anunţat că activiştii nu vor părăsi sediile clădirilor guvernamentale până când guvernul interimar de la Kiev nu va demisiona.

Pe de altă parte, autorităţile de la Kiev au făcut apel vineri la unitate naţională şi au promis totodată că vor încerca să îndeplinească o serie de cerinţe ale protestatarilor pro-ruşi.

În acest context, preşedintele interimar Olexander Turchynov a declarat că limbei ruse i-ar putea fi acordat statul special în regiunile din estul Ucrainei unde această populaţie este majoritară.

Liderii occidentali şi-au arătat totuşi scepticismul în legătură cu acordul de la Geneva.

„Nu am aşteptări prea mari de la reuniunea din Geneva deoarece nu am încredere în Rusia”, a declarat premierul interimar al Ucrainei, Arseni Iaţeniuk.

„Am stabilit principii, angajamente, cuvinte pe hârtie. Dar aşteptăm acţiuni", a declarat de asemenea John Kerry, secretarul american de Stat.


Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Așa o fi? / Asta e țara în care am ajuns să trăim? / Un indiciu că ținta Curții de Apel București este suspendarea din CCR, pe 10 februarie, doar a lui Da…

2 Metoda populară de gătit care crește riscul de cancer. Oncologii spun că trebuie limitată urgent

3 Superarmă sau propagandă?

4 Dezvăluire care dă fiori! / „România se împrumută din străinătate ca și când nu ar avea rating investițional”

5 „Din 100 de lei cât dau pe un tanc, 20 de lei ajung în România” / Banii primiți de România din SAFE vor ajunge în Franța și Germania