Sadiq Khan, ales primar musulman al Londrei, salută un vot al "speranței"

Noul primar al Londrei, Sadiq Khan, primul edil musulman al unei mari capitale occidentale, a salutat alegerea sa ca fiind un triumf asupra "fricii", într-un moment în care metodele folosite de adversarul său în timpul campaniei electorale sunt criticate cu asprime, potrivit AFP.

Sadiq Khan, un laburist de 45 de ani, fiu al unor imigranți pakistanezi, și-a învins principalul rival — conservatorul Zac Goldsmith, 41 de ani, fiul al miliardarului Jimmy Goldsmith — cu 57% din sufragii, potrivit rezultatelor definitive, publicate în noaptea de vineri spre sâmbătă.

"Această alegere a avut loc fără polemici și sunt mândru să văd că Londra a ales astăzi speranța mai degrabă decât teama, unitatea mai degrabă decât divizarea", a declarat Khan după anunțarea rezultatelor în City Hall, primăria Capitalei, în aplauzele susținătorilor săi.

Khan a fost ținta unor atacuri virulente din partea taberei conservatoare în cursul campaniei, inclusiv din partea primului ministru David Cameron, care îl acuzase până și în fața parlamentului de legături cu extremiști islamiști, ceea ce el a negat.

Această strategie, contraproductivă pe plan electoral, s-a dovedit de asemenea devastatoare în termeni de imagine pentru adversarul său.

"Este o lipsă totală de înțelegere a comunității de religii care se află la Londra", a conchis Andrew Boff, un responsabil conservator, criticând campania "șocantă" a lui Goldsmith.

"Campania noastră și subînțelesurile sale ne-au costat alegerile, reputația și credibilitatea noastră în probleme rasiale și religioase", a întărit Sayeeda Warsi, fostă secretar de stat conservator.

Deputat de Tooting, un cartier popular din sudul Londrei, Khan îi succede la primăria Londrei excentricului conservator Boris Johnson căruia i se atribuie ambiția de a deveni prim-ministru.

Fost ministru, fost avocat și tată a două fetițe, Khan va trebui să răspundă problemelor celor mai stringente ale Capitalei, între care creșterea populației de la 900.000 de locuitori pentru a ajunge în opt ani la 8,6 milioane: locuințe cu chirii inaccesibile, transporturi suprasaturate și poluare.

În cursul depunerii jurământului, sâmbătă, în catedrala din Southwark, în apropiere de Podul Londrei, el a promis să reprezinte "toate comunitățile" și "să facă astfel ca toți londonezii să poată beneficia de oportunitățile pe care orașul nostru mi le-a oferit".

Alegerea sa, a subliniat expertul Tony Travers, de la London School of Economics (LSE) este un "remarcabil semn al cosmopolitismului" Londrei, "oraș-lume" în care 30% din populație nu este albă.

Victoria "istorică" a lui Sadiq Khan "ilustrează aspectul tolerant al Londrei", scrie Financial Times. "Londra a ales un primar musulman într-un remarcabil triumf asupra tensiunilor rasiale și religioase care provoacă turbulențe în alte capitale europene", mai scrie ziarul citat.

În străinătate, știrea a ocupat pagina întâi a ziarelor pakistaneze și primarii mai multor mari orașe l-au felicitat pe Khan. "Sunt convinsă că londonezii vor beneficia de umanismul și progresismul său", a transmis prin Twitter șefa municipalității pariziene, Anne Hidalgo.

AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Poliția Capitalei pusă în genunchi în fața interlopilor de șeful Bogdan Berechet

2 Fraților, ăsta pute a Securitate de nu poți sta lângă el! Deține, foarte probabil, cel mai năucitor CV din Rom…

3 Răsturnare de situație! Principalul suspect în cazul uciderii lui Emi Pian este un tânăr de 26 de ani fără caz…

4 Categoria „valori” / Viața spectaculoasă a interlopilor din clanul Duduianu: mașini de lux, petreceri cu maneliș…

5 VIDEO Ce a cântat Florin Salam la priveghiul lui Emi Pian și de ce a fost amendat / Prostul de Vela s-a dus la p…