Sălaj: PSD și PMP - câte un senator și un deputat, PNL și UDMR - câte un deputat

Sălaj: PSD și PMP - câte un senator și un deputat, PNL și UDMR - câte un deputat

Filiala Sălaj a PMP a obținut un post de senator și unul de deputat, prin redistribuire, deși partidul obținuse, la alegerile de duminică, circa 3.000 de voturi, atât pentru lista de la Senat, cât și pentru cea de la Camera Deputaților, lista parlamentarilor din județ fiind completată de un senator și un deputat din partea PSD și câte un deputat pentru PNL și UDMR, potrivit datelor Biroului Electoral Județean (BEJ).

Iuliu Nosa de la PSD, Lucian Bode de la PNL și Seres Denes de la UDMR sunt cei care, fiind pe prima poziție pe lista partidelor din care fac parte, au obținut în prima etapă câte un nou mandat de deputat, ca urmare a rezultatelor scrutinului de duminică.

La redistribuire, al patrulea mandat de deputat a revenit lui Liviu Balint (PMP).

În Sălaj, pentru listele de la Camera Deputaților au votat 84.034 persoane, PSD obținând 24.254 voturi, PNL — 22.513 voturi, UDMR — 21.189 voturi, USR — 4.498 voturi, ALDE — 4.295 și PMP — 2.987.

La Senat, ambele mandate s-au acordat prin redistribuire, acestea revenind lui Gheorghe Pop (PSD) și Vasile Cristian Lungu (PMP).

Pentru listele de la Senat au votat, în Sălaj, 80.688 de cetățeni, PSD obținând 24.934 voturi, PNL — 22.680 voturi, UDMR — 21.279 voturi, USR — 4.532 voturi, ALDE — 4.221 și PMP — 3.042.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Bradford, Europa...

2 „Ăștia își bat joc de 20 milioane români. Busuioc este omul cheie al PSD la CCR, a dat semnul tuturor să iasă din sală”

3 BREAKING Judecătorii CCR propuși de PSD au ieșit din sală și au anunțat că nu se mai întorc! / Ședința nu se mai reia azi din lipsă de cvorum. A fost am…

4 Pesediștii nu se vor prezenta nici la ședința de luni a CCR! Culisele ședinței cu scandal de duminică

5 Amănunte care dau fiori despre ce se întâmplă în cercul intim al președintelui SUA