Sancțiune ridicolă pentru FC Barcelona după ce a negociat ilegal cu Julián Álvarez

Alvarez șutează spre poartă într-un meci cu Manchester United

Alvarez șutează spre poartă într-un meci cu Manchester United Foto: EPAImages

Sancțiunea financiară vine ca urmare a unei sesizări oficiale formulate de conducerea lui Atlético de Madrid. Oficialii din capitala Spaniei i-au acuzat pe rivalii din Catalonia că l-au contactat direct pe fotbalistul în vârstă de 26 de ani, fără a trimite în prealabil o notificare scrisă clubului de care aparține, așa cum impun procedurile, în condițiile în care angajamentul argentinianului expiră abia în iunie 2030.

Deși madrilenii au încercat să tranșeze cazul și la nivel mondial, depunând o reclamație la Federația Internațională de Fotbal Asociație (FIFA), forul internațional a declinat soluționarea speței, motivând că nu are competența necesară. Astfel, cazul a rămas pe masa Federației Spaniole de Fotbal, care a dictat amenda de 602 euro în baza articolului 133 din propriul regulament.

Întregul scandal a fost alimentat încă de la începutul verii chiar de către jucător. În timpul Cupei Mondiale din 2026, Julián Álvarez a oferit un interviu în care a mărturisit că „visează” să îmbrace tricoul Barcelonei, declarație care a declanșat o adevărată furtună pe parcursul întregii perioade de mercato. Ulterior, după ce mutarea la gruparea catalană a picat, vârful argentinian a ținut să își ceară scuze față de fanii madrileni pentru dorința exprimată public.

„A fost o greșeală. Înțeleg de ce sunt supărați suporterii. Dacă aș fi fost în locul lor, aș fi fost și eu. Mai ales având în vedere sprijinul pe care mi l-au oferit de când am sosit”, a explicat atacantul.

Lăsând în urmă episodul transferului ratat, fotbalistul a reușit să își regăsească forma sportivă de top și a înscris în două partide consecutive. Săptămâna trecută, el a punctat mai întâi în remiza din Liga Campionilor contra celor de la Stuttgart, scor 1–1, reușind apoi să marcheze și în victoria din La Liga, 1–0 împotriva formației Deportivo La Coruña.

Supranumit „La Araña” (Păianjenul), Julián Álvarez s-a născut pe 31 ianuarie 2000 în localitatea argentiniană Calchín, din Córdoba. Deși postul său de bază în ofensivă este cel de atacant central, el poate evolua cu succes și în flancuri, ca extremă. Înainte de a semna cu Atlético Madrid în 2024, vârful a mai jucat pentru River Plate, în perioada 2018-2022, și pentru Manchester City, între 2022 și 2024. Totodată, de la debutul său din 2021 pentru prima reprezentativă a Argentinei, a strâns 61 de selecții și a marcat 16 goluri.

Explorează subiectele:

FC Barcelona Julián Álvarez Atlético Madrid


Citește și:

populare
astăzi

1 Revoltă în universități după arestarea lui Alexandru Toader și controversa din Baroul Iași

2 Încă un articol despre Peter Thiel...

3 Rețeta îmbogățirii în PSD / cum a ajuns bugetarul Florin Manole de la zero la milioane de lei

4 Manevrele PSD la Curtea de Conturi: un loial al lui Ciolacu sau un baron penal

5 O nouă acuzație de viol împotriva lui Donald Trump pregătește terenul pentru destituire