SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 26 martie

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 26 martie

Ortodoxe
Odovania praznicului Bunei Vestiri; Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Mc. Montanus preotul şi soţia sa, Maxima; Sfinţii 26 de Mc. din Goţia

Greco-catolice
Serbarea Sf. Arhanghel Gavril

Romano-catolice
Sf. Emanuel, m.


Biserica Ortodoxă sărbătoreşte în ziua de 26 martie Soborul Arhanghelului Gavriil.

Sfânta Scriptură spune că între îngerii care sunt mai aproape de dumnezeiasca şi neapropiata slavă şi stau înaintea lui Dumnezeu se află mai marii voievozi îngereşti, adică ceata Sfinţilor Arhangheli. Sfântul Ioan Evanghelistul îi pomeneşte pe aceşti şapte îngeri în cartea Apocalipsei, zicând: "Har vouă şi pace de la Cel ce este, a fost acum şi vine; cum şi de la cele şapte duhuri care sunt înaintea scaunului Lui".

"Deci, dintre cele şapte, unul este Sfântul Gavriil, care este al doilea după Sfântul Mihail. Căci astfel se numără după nume: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Selatiil, Gudiil şi Varahil. Iar de va zice cineva: 'De ce n-a trimis Dumnezeu la Preacurata Fecioară pe cel dintâi dintre îngeri, pe Mihail, ci pe Gavriil, care este după dânsul?', acela să ştie că toţi cei şapte sfinţi îngeri mai înalţi cu cinstea sunt între dânşii asemenea. Dar cu numărul se începe de la Mihail şi fiecare dintre dânşii îşi are slujba sa deosebită. Astfel, Mihail este biruitorul vrăjmaşilor; Gavriil, vestitor al dumnezeieştilor taine; Rafail, tămăduitor al neputinţelor omeneşti; Uriil este rază a focului dumnezeiesc şi luminător al celor întunecaţi; Selatiil este rugător, pentru că rugându-se totdeauna lui Dumnezeu, îndeamnă pe oameni la rugăciune; Gudiil este slăvitor al lui Dumnezeu şi îşi are slujba de a întări pe oamenii care se ostenesc la orice lucru pentru slava lui Dumnezeu şi a le mijloci răsplătire, iar Varahil este dătător de binecuvântarea lui Dumnezeu şi mijlocitor al dumnezeieştilor faceri de bine" (Vieţile Sfinţilor).

Potrivit tradiţiei Bisericii, Arhanghelul Gavriil a fost cel care l-a învăţat pe Moise în pustiul Egiptului să scrie Cartea Facerii. Tot acesta i-a vestit Sfântului Proroc Zaharia că Elisabeta va naşte pe Înaintemergătorul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul. De asemenea, Arhanghelul Gavriil a adus vestea cea bună Sfintei Fecioare Maria.

Reprezentat în iconografia Bisericii Ortodoxe ca având în mâini floarea de crin, Sfântul Arhanghel Gavriil este sărbătorit şi la 8 noiembrie, împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail.

* Sfântul Mucenic Montanus, preotul, şi soţia sa, Maxima, au suferit moarte martirică în timpul persecuţiei împăratului roman Diocleţian, în cetatea Singidunum (azi Belgrad). Martiriul celor doi sfinţi a avut loc în timpul celei mai vehemente prigoane declanşate împotriva creştinilor, în perioada anilor 303-304. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA