Sarmalele româneşti, în TOPUL preferinţelor europenilor

Competiţia lansată pe contul de Facebook al legislativului de la Bruxelles a fost câştigată de salata tradiţională bulgărească „shopska", care a adunat peste 20.000 de voturi, la distanţă considerabilă de locul doi. Salata shopska, fortae recunoscută la nivel european, are o reţetă simplă, cu ingrediente proaspete şi savuroase. Ea conţine roşii, castraveţi, ceapă, ardei gras, pătrunjel, brânză feta, ulei de floarea soarelui, oţet şi respectiv sare şi piper după gust, informează publicaţia bulgară novinite.ro Pe locul doi în competiţie s-a plasat supa rece de sfeclă lituaniană, cu peste 6000 de voturi.

Sarmalele româneşti au reuşit să adune 1294 de voturi pe contul de Facebook al Parlamentului European, obţinând poziţia a treia în clasament. Conform Agerpres, amatorii de sarmale şi-au împărţit însă voturile între (mai mult sau mai puţin) diferitele sortimente de sarmale propuse de mai multe ţări — sarmalele ungureşti au adunat 301 de voturi, iar sărmăluţele greceşti în foi de viţă au obţinut 952 de voturi. Printre alte feluri de mâncare specifice ţărilor europene, în competiţie au mai intrat spaghetele carbonara italiene (709 voturi), şniţelul vienez (771 voturi), peştele cu cartofi prăjiţi al britanicilor (183 voturi) şi chifteluţele suedeze (146 de voturi).

Citeste continuarea aici

Sursa: realitatea.net


populare
astăzi

1 Printr-un mesaj dubios, rușii îi transmit din Luxemburg lui Mircea Geoană că nu l-au uitat

2 Festivalul prostiei în PSD, în plină desfășurare / O filială județeană PSD a votat în unanimitate pentru un guvern fără Ilie Bolojan și fără USR

3 VIDEO Atac reușit al Iranului asupra unei baze americane din Arabia Saudită: Cel puțin 12 soldați răniți și avioane avariate

4 Operațiuni secrete / avioanele guvernului Orban ar fi transportat bani și obiecte de valoare din Rusia, conform dezvăluirilor unui jurnalist maghiar

5 O rachetă Flamingo ucraineană a lovit o fabrică de explozibili la 750 km în interiorul Rusiei, provocând explozii puternice și nori de fum dens