Scandal pe litoral: Selecționerul Egiptului a leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Hossam Hassan, selecționerul naționalei de fotbal a Egiptului, ar fi avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui incident surprinzător și public, petrecut pe litoralul nordic al țării. Potrivit presei arabe, antrenorul ar fi leșinat în timp ce încerca să intervină într-o altercație fizică între cele două soții ale sale.
Incidentul, calificat drept o „altercație spectaculoasă”, a implicat o bătaie în care cele două femei s-au tras reciproc de păr. Scena, desfășurată într-un complex turistic, a avut loc sub privirile uimite ale turiștilor prezenți.
Presa arabă, printre care și publicația ME24 - Middle East 24, care a distribuit o captură foto a momentului, a relatat pe larg despre eveniment. Conform acestora, membrii familiei au reacționat prompt pentru a calma situația, iar ulterior a fost necesară și intervenția personalului de securitate al complexului.
Publicațiile care au relatat cazul sugerează că selecționerul ar fi leșinat din cauza nivelului ridicat de stres generat de acest incident conjugal public.
Explorează subiectele:
