Scandalul ''paşapoartelor de aur'': Preşedintele cipriot anunţă o serie de măsuri de anti-corupţie

Scandalul ''paşapoartelor de aur'': Preşedintele cipriot anunţă o serie de măsuri de anti-corupţie

Preşedintele cipriot Nicos Anastasiades a dezvăluit vineri o serie de măsuri de luptă împotriva corupţiei, după scandalul "paşapoartelor de aur" care a zguduit insula din Marea Mediterană, informează AFP.

Difuzarea în octombrie a unei anchete a postului qatariot Al-Jazeera cu privire la presupusele abuzuri din acest program de paşapoarte destinate investitorilor străini bogaţi l-a determinat pe preşedintele parlamentului cipriot să demisioneze.

Membru al UE, Ciprul a eliberat mii de paşapoarte prin această practică, susceptibilă de favorizarea corupţiei şi de spălare de bani. Programul a fost suprimat în noiembrie, după scandalul provocat de ancheta Al-Jazeera.

Într-un discurs televizat susţinut joi, preşedintele a respins acuzaţiile conform cărora el a beneficiat de acest program, însă a admis că au fost comise erori. De asemenea, el a anunţat reforme anticorupţie, "cele mai importante" care au avut vreodată loc în Cipru, potrivit lui.

"Cred că prin cooperarea şi determinarea fiecăruia pot fi adoptate măsuri imediat ce va fi posibil, pentru a putea crea o reţea solidă de prevenţie, de protecţie şi de luptă împotriva corupţiei", a declarat preşedintele cipriot în timpul unei conferinţe de presă susţinută vineri alături de ministrul justiţiei Emily Yiolitis.

Printre măsurile anunţate se numără înfiinţarea unei linii verzi pentru persoanele care vor să denunţe telefonic cazuri de corupţie, o legislaţie care să-i protejeze pe avertizorii de integritate şi pedepse mai grele pentru persoanele declarate vinovate de fapte de corupţie.

Un serviciu va avea sarcina de a întreprinde verificări asupra politicienilor, cu privire în special la patrimoniul lor sau la eventuale conflicte de interese.

O atenţie particulară va fi acordată luptei împotriva corupţiei în cadrul poliţiei, prin înfiinţarea unei unităţi speciale în acest scop.

La rândul său, Emily Yiolitis a anunţat că va fi elaborat un cod etic pentru responsabilii de stat. Ea a anunţat de asemenea crearea unei autorităţi anticorupţie independente unde populaţia va putea da informaţii în mod anonim. AGERRES


populare
astăzi

1 BREAKING DNA a găsit la domiciliul primăriței din Olteni / Teleorman 251.860 de euro, 90.100 de lei și 320 de dolari

2 VIDEO Trump Jr. / „Am fost la Monaco, jumătate dintre mașinile de superlux sunt ale ucrainenilor”

3 Document / „Europa va fi de nerecunoscut” / Noua strategie de securitate a SUA dă fiori...

4 Ce lefuri aveau securiștii din România în anii de glorie ai comunismului. Regimul îi recompensa cu salarii mai mari decât în Armată

5 Misterul morții doctoriței Ștefania Szabo se adâncește