Secretul siluetei nordice. De ce dieta scandinavă este una dintre cele mai sănătoase din lume

Secretul siluetei nordice. De ce dieta scandinavă este una dintre cele mai sănătoase din lume

Dieta scandinavă provine din țări nordice precum Danemarca, Finlanda, Norvegia și Suedia. La fel ca și celebra dietă mediteraneană, aceasta nu are beneficii doar atunci când vine vorba despre pierdere în greutate, ci reprezintă o modalitate delicioasă se a mânca sănătos, potrivit WebMD .

Dieta scandinavă este una dintre cele mai sănătoase FOTO Arhivă

Dieta scandinavă este una dintre cele mai sănătoase FOTO Arhivă

Dieta scandinavă presupune în primul rând consumul de alimente specifice zonei nordice, care trebuie să fie proaspete si cât mai aproape de forma lor naturala. De aceea, în dieta scandinavă primează fructele și legumele de sezon, peștele, fructele de mare, carnea si ouăle proaspete și nu sunt recomandate conservele, mezelurile si alte alimente procesate industrial.

Ce alimente sunt permise

Acest stil de alimentație se bazează pe următoarele reguli:

  1. Acest stil de alimentație se bazează pe următoarele reguli:
  2. Mai multe fructe, legume și alimente de sezon și organice, atunci când este posibil
  3. Mai multe cereale integrale
  4. Mai multe alimente din mări, lacuri și sălbăticie
  5. Carne de calitate superioară, dar în cantități reduse
  6. Mai puține alimente procesate, mai puțin zahăr
  7. Gătit acasă mai mult
  8. Mai puțină risipă
  9. Cereale integrale

Dieta scandinavă permite biscuiți din cereale integrale, sau pâine de secară densă și închisă la culoare. De asemenea, se poate opta și pentru carbohidrați „complecși” de înaltă calitate, bogați în fibre, care au multe vitamine, minerale și antioxidanți care ajută la protejarea celulelor.

Ulei de rapiță

Dieta nordică folosește în general ulei de rapiță. La fel ca uleiul de măsline, este scăzut în grăsimi saturate și bogat în grăsimi mononesaturate sănătoase. De asemenea, conține acid alfa-linolenic, un omega-3 care poate ajuta la protejarea creierului, inclusiv împotriva accidentului vascular cerebral.

Pește gras

Aceștia au anumite acizi grași omega-3 pe care corpul tău nu îi poate produce. Aceștia ar putea reduce șansa de a avea probleme cardiace. Exemple de paște gras sunt somonul, sardinele și tonul alb. Culturile nordice preferă, de asemenea, heringul și macroul, pe care le gătesc. Ideal este ca astfel de alimente să fie consumate de două până la trei ori pe săptămână.

Fasole și mazăre

Dieta nordică le recomandă ca una dintre principalele surse de carbohidrați complecși și fibre în dieta zilnică, alături de cereale integrale, fructe de pădure și legume. Sunt o sursă excelentă de proteine, mai ales pentru a înlocui unele dintre caloriile obținute din carne roșie.

Nuci și Semințe

Sunt o sursă de carbohidrați complecși și fibre, la fel ca cerealele integrale, fructele de pădure și legumele. Sunt bogate în zinc, cupru, potasiu, vitamina E și antioxidanți.

Beneficiile dietei scandinave

Colesterol

Acest mod de a mânca poate ajuta la scăderea colesterolului „rău” (LDL) la persoanele care au nivele LDL mai mari decât cele normale. Și poate funcționa chiar și pentru persoanele care nu pierd în greutate.

Pierderea în greutate

Când oamenii trec la acest mod de a mânca, tind să piardă în greutate, în special grăsimea din jurul taliei.

Boli de inimă

Colesterolul nesănătos, tensiunea arterială, nivelurile de glucoză și insulină sunt toate „factori de risc” pentru boli de inimă - adică te fac mai predispus să le dezvolți. Deoarece dieta nordică pare să îmbunătățească aceste probleme la multe persoane, oamenii de știință cred că acest mod de a mânca ar putea ajuta și la susținerea sănătății inimii.

Diabetul de Tip 2

Ca și în cazul bolilor de inimă, această abordare ajută la ameliorarea unor probleme legate de diabetul de tip 2, cum ar fi inflamația și obezitatea. De aceea, mulți medici consideră că probabil ajută la prevenirea bolii pe termen lung. Totuși, trebuie să se facă mult mai multe cercetări pentru a ști cu siguranță.

Dezavantaje

Dieta nordică are multe beneficii, dar, ca toate dietele, are și unele dezavantaje.

Deși această dietă are multe beneficii, nu este pentru toată lumea. De exemplu, dacă nu îți place peștele sau nu poți procura fructe de mare proaspete (precum locuitorii țărilor nordice), această dietă ar putea să nu fie o alegere potrivită.

Un factor important, de luat în considerare, este costul ridicat. Peștele și produsele ecologice pot fi costisitoare.

De asemenea, găsirea și pregătirea acestor alimente necesită și timp. Iar din moment ce alimentele procesate nu sunt recomandate, asta înseamnă că majoritatea trebuie preparate acasă. În plus, creatorii dietei recomandă ca mesele să fie consumate pe îndelete, cu atenție. Unii oameni pot considera acest lucru dificil dacă nu dispun de timp.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Nu, nu este o fantomă ceea ce vedeți, este noul coșmar al Rusiei și Chinei...

2 Adevărul despre poziția misionarului

3 Foarte interesante amănunte...

4 Teorii ale conspirației după inundațiile catastrofale din Spania

5 Sexul oral, vinovat de creșterea numărului cazurilor unui tip de cancer. Care este explicația