Senat: Tăriceanu a sesizat Inspecția Judiciară cu privire la opiniile președintelui ÎCCJ referitoare la proiectele pe tema Justiției

Senat: Tăriceanu a sesizat Inspecția Judiciară cu privire la opiniile președintelui ÎCCJ referitoare la proiectele pe tema Justiției

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a sesizat, joi, Inspecția Judiciară cu privire la opiniile exprimate public, la sfârșitul lunii octombrie, de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Cristina Tarcea, referitoare la proiectele de lege pe tema Justiției, prin care aceasta ar fi "încălcat grav obligația de rezervă" impusă magistraților de a nu exprima public convingerile lor politice.

 "Domnia sa incită judecătorii la încălcarea principiului separației puterilor în stat și amenință Parlamentul extrem de transparent. Prin această atitudine, doamna Cristina Tarcea exercită presiuni asupra membrilor Parlamentului pentru a-i timora cu amenințarea voalată că ar putea să intre într-un malaxor procedural prin metode de represiune penală a căror eficiență a fost deja verificată", se arată în textul sesizării adresate președintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mariana Ghena, și inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru.

El a subliniat că sesizarea este adresată în calitate de președinte al Senatului, "convins fiind că între Parlament și CSM, între puterea legislativă și puterea judecătorească, trebuie să existe o legătură instituțională puternică și permanentă, întemeiată pe principiul loialității și colaborării în spiritul prevederilor constituționale".

"În această calitate vă aduc la cunoștință și vă solicit o evaluare în cadrul Inspecției Judiciare, a opiniilor exprimate public la data de 28 octombrie 2017 de către doamna judecător Cristina Tarcea, președintele ÎCCJ, referitoare la proiectele de lege pe tema Justiției. Cu această ocazie, Cristina Tarcea a afirmat: 'Avem nevoie de voi toți. Lumea trebuie să știe că desistarea din partea Ministerului Justiției este o monstruozitate, dinainte plănuită. Nu trebuie să permitem intrarea în discuții generale sau, și mai rău, pe fond. Asta nu presupune ca ei să facă tot ce vor, iar noi să tăcem. ÎCCJ a fost mereu alături de voi!!! Important e să fim uniți!!! și, credeți-mă, am nevoie mai mult ca niciodată de dvs'. Vă rog să analizați cu întreaga atenție și în spiritul dispozițiilor Constituției aceste opinii exprimate de doamna judecător Cristina Tarcea, prin care domnia sa se îndepărtează de la statutul de magistrat, adoptând, în schimb, o atitudine politică, incompatibilă cu poziția sa de reprezentant al puterii judecătorești", a scris Tăriceanu în sesizare.

În opinia sa, "Cristina Tarcea a încălcat grav și repetat obligația impusă magistraților de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, potrivit căruia 'Judecătorii și procurorii sunt obligați ca în exercitarea atribuțiilor să se abțină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice'".

"Orice proiect de lege sau propunere legislativă, indiferent cine ar fi inițiatorul acestuia, reflectă o anumită doctrină juridică și politică. Or, opiniile exprimate de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost influențate de convingeri politice și doctrine politice, aspecte incompatibile cu prevederile Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 328/2005. Art. 4 alin. (1) al acestei hotărâri prevede că 'În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu judecătorii și procurorii nu trebuie să fie influențați de doctrine politice'", adaugă Tăriceanu.

Președintele Senatului se întreabă "cum va putea Cristina Tarcea să-și exercite funcția de judecător, cu obiectivitate și imparțialitate, având ca unic temei legea — așa cum este obligată prin art. 3 alin.(2) al Codului deontologic — dacă acum face un apel public adresat colegilor săi de breaslă de a se opune dezbaterii în forul legislativ al țării a unor proiecte de lege care vizează, în modul cel mai direct, întărirea independenței Justiției".

"Cer Inspecției Judiciare să constate că, prin apelul doamnei judecător Cristina Tarcea, domnia sa își asumă deliberat poziția de aderență la o grupare de putere ilegitimă, atâta vreme cât îndeamnă judecătorii 'să nu permită intrarea în discuții generale sau, și mai rău, pe fond' a unei propuneri legislative, asumate până la urmă de un grup de parlamentari. Vă rog să sesizați aici nu numai o atitudine iresponsabilă de frondă instituțională, ci o încălcare flagrantă a principiului constituțional al separației celor trei puteri în stat. Potrivit acestui principiu, este un atribut al puterii legislative și al celei executive prin delegare constituțională să inițieze proiecte de lege. În fond, această activitate constituie un act de politică legislativă, rezervat prin Constituție colaborării între puterea executivă și cea legislativă", subliniază Tăriceanu.

Potrivit acestuia, "puterea judecătorească are prerogativa și obligația constituțională de a aplica legea".

"Desigur, pentru asigurarea unei transparențe depline a procedurilor parlamentare, în procesul de dezbatere publică și de consultare a practicienilor în privința unor inițiative legislative complexe, puterea judecătorească deține în continuare un loc și un rol bine precizate de legislația în vigoare și de principiile constituționale, care, în același timp, nu permit reprezentanților acestei puteri să exprime opinii și convingeri politice cu privire la oportunitatea sau conținutul unor legi", a mai scris Tăriceanu în document.

Președintele Senatului punctează că "politica legislativă a statului este în final atributul suveran al Parlamentului".

"Vă rog să constatați că doamna judecător Cristina Tarcea contestă, de pe înalta poziție pe care o ocupă și cu toată influența care derivă din aceasta, dreptul constituțional al Parlamentului de a legifera și, în plus, face apel la nesupunere. Cum judecătorii nu au modalități instituționale de intervenție în activitatea legislativă sau de a se opune formal adoptării unei anumite legi, rămâne ca doamna Cristina Tarcea să explice cum înțelege domnia sa ca membrii puterii judecătorești 'să nu permită intrarea în discuții generale sau, mai rău, pe fond' a unor propuneri legislative. Să fie vorba de chemarea la nesupunere civică, la adunări publice? Este acesta un standard de conduită profesională a unui magistrat?", a arătat Tăriceanu.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…