Șerban Pop, fostul șef al Fiscului, a fost prins în Italia. El fugise din țară după ce a fost condamnat la 5 ani de închisoare

Șerban Pop, fostul șef al ANAF, a fost prins marți, în Como – Regiunea Milano (Italia), au declarat pentru G4Media.ro surse oficiale. Acesta este arestat și se află în Penitenciarul Como. El era urmărit internațional după ce fusese condamnat la 5 ani de închisoare pentru corupție.

Lui Pop i se va aplica mandatul european de arestare, urmând ca o instanță din Italia să se pronunțe asupra executării mandatului și predarea acestuia către România. El a fost captura în urma schimbului de date și informații și a unei acțiuni polițienești.

Reamintim că judecătorii Curții Supreme l-au condamnat pe Şerban Pop în luna iunie la 5 ani de închisoare cu executare. Pop este primul şef ANAF condamnat definitiv pentru corupţie. Alina Bica şi fostul şef al ANAF Şerban Pop au fost trimişi în judecată de DNA în dosarul privind mita pentru clasarea dosarului în care este implicat omul de afaceri Horia Simu. Potrivit DNA, în 2014, Şerban Pop a primit de la Horia Simu suma totală de 230.000 de euro (cash şi sub forma a două contracte de consultanţă judiciară), pentru a interveni la nivelul conducerii DIICOT în scopul soluţionării favorabile a unui dosar penal care îl privea pe omul de afaceri.


populare
astăzi

1 Iranul a distrus un radar de 500 de milioane de dolari al SUA folosit pentru a detecta rachetele balistice, inclusiv cele cu focos nuclear

2 Primă de pensionare la stat de 532.000 de euro, pentru un angajat al ROMATSA

3 Cât numerar să păstrăm acasă pentru urgențe? Recomandările UE pentru 72 de ore

4 Legăturile și averea suspectă a președintelui PSD / Grindeanu, protejat de procurori, ANI și ANAF?

5 Tensiuni în PSD / Paul Stănescu, liderul grupării care cere alianță cu AUR