Serviciile informatice furnizate prin intermediul portalului www.anaf.ro, indisponibile de sâmbătă până duminică dimineaţa

Ministerul Finanţelor Publice, prin Centrul Naţional de Informaţii Financiare, şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală derulează, în perioada 21 - 22 noiembrie a.c., operaţiuni de modernizare a reţelei de comunicaţii SAN (Storage Area Network), intervenţii ce vor genera, în perioada menţionată, indisponibilitatea serviciilor electronice furnizate prin intermediul portalului www.anaf.ro .

Conform unui comunicat al ANAF, intervenţiile specialiştilor CNIF asupra reţelei informatice vor începe la ora 9:00, în data de sâmbătă, 21 noiembrie, şi vor continua până la ora 9:00 a următoarei zile.

"Ne cerem scuze anticipat pentru inconvenientele create şi vă asigurăm că întreprindem toate demersurile necesare pentru finalizarea acestei operaţiuni înainte de ora planificată. Pandemia a determinat accelerarea digitalizării la nivel guvernamental, ANAF fiind o instituţie cheie în ceea ce priveşte serviciile electronice oferite contribuabililor. MFP şi ANAF optimizează permanent aplicaţiile informatice pentru îmbunătăţirea administrării fiscale a contribuabililor, atât din perspectiva procedurilor interne pentru eficientizarea proceselor, cât şi din perspectiva utilizării serviciilor electronice de către contribuabili. Astfel, creăm posibilitatea de digitalizare pe scară mai largă a formularisticii primite şi transmise de către ANAF, iar, pe de altă parte, dezvoltăm interconectarea cu alte instituţii pentru asigurarea comunicării electronice a datelor la nivel inter-instituţional şi pentru a reduce prezenţa contribuabililor la ghişeu", se menţionează în comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Caracatița sinecurilor PSD s-a pus în mișcare / Prima numire a lui Niculescu, un absolvent de Bioterra care revine în fruntea MApN

2 Manevra lui Sorin Grindeanu la CCR pune în pericol 9 miliarde de euro și îi poate aduce dosar penal lui Bolojan

3 Dan Motreanu, viitorul șef al SRI?

4 Fiul lui Tudorel Toader, ministrul justiției din epoca PSD, reținut pentru viol

5 Noua consilieră a lui Nicușor Dan: 16 locuințe și tată ofițer de Securitate