Shinzo Abe va fi înmormântat marţi, doar în prezenţa familiei

Shinzo Abe va fi înmormântat marţi, doar în prezenţa familiei

Potrivit presei locale, citate de AFP, un priveghi este prevăzut luni seară.

Duminică seară, Opera din Sydney va fi ilmunată în semn de omagiu pentru Shinzo Abe.

Trupul neînsufleţit al fostului premier japonez Shinzo Abe este transportat la Tokyo, în timp ce politicienii se pregătesc să reia campania pentru alegerile pentru Camera superioară, programate de duminică, campanie marcată de asasinarea celui mai longeviv prim-ministru al Japoniei.

Sâmbătă dimineaţă, un vehicul despre care se crede că transportă cadavrul lui Abe şi care este însoţit de soţia fostului premier nipon, Akie, a părăsit spitalul din Kashihara unde fostul premier a fost tratat după ce a fost împuşcat din spate de un bărbat înarmat în timpul unui discurs de campanie în oraşul de vest. din Nara.

Se crede că vehiculul funerar se îndreaptă spre reşedinţa sa din Tokyo, a informat postul naţional de televiziune NHK.

Partidul Liberal Democrat (LDP) – pe care Abe l-a condus la un moment dat – şi alte partide au declarat că îşi vor relua campania sâmbătă înainte de votul de duminică, în care ei şi partenerul de coaliţie Komeito sunt aşteptaţi să-şi consolideze majoritatea în parlament.

Politicienii au spus că sunt hotărâţi să demonstreze că asasinatul a cărui victimă a fost Shinzo Abe nu poate opri democraţia.

Asasinatul a fost condamnat de în lumea întreagă, preşedintele american Joe Biden spunând că este "stupefiant, şocant şi profund întristrat", iar liderul francez Emmanuel Macron i-a adus un omagiu unui mare "premier care şi-a dedicat viaţa ţării sale şi acţiona pentru echilibrul în lume".

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Așa o fi? / Știința oficială i-a declarat lucrările „pseudoștiință”. Colegii râdeau. Presa îl acuza de șarlatanie

2 VIDEO Uite o chestie care merită văzută și care spune multe despre unele personaje „glorioase” după decembrie 1989...

3 BREAKING Dispare rețeta de la medicul de familie / „Vă duceți la o farmacie, pe baza CNP-ului sau a cardului de sănătate sau a noii cărți de identitate”

4 „Donald J. Trump m-a violat împreună cu Jeffrey Epstein”. Ce dezvăluie noile documente din dosarele care-l vizează pe infractorul sexual

5 Milionarul român, care s-a lăfăit în banii celor de la Dinamo, a murit singur și uitat de lume. „Îi dădea bani Elenei Cîrstea. S-a separat de soție”