Social-democrații se reunesc în ședința CExN la Neptun

Social-democrații se reunesc, vineri, la Neptun, în ședința Comitetului Executiv Național, în prezența președintelui PSD, Liviu Dragnea, și a premierului Mihai Tudose.

 La reuniune este invitat liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, președinte al Senatului.

Pe ordinea de zi se află programul de acțiuni politice pentru perioada septembrie — decembrie 2017, stadiul încheierii protocoalelor de colaborare județene PSD — ALDE, o informare privind numărul și structura pe vârste și profesii a membrilor PSD, precum și organizarea la nivel național și județean a Departamentului Național al Resurselor Umane al PSD și a Direcției de gestionare a carierei politice.

De asemenea, social-democrații vor mai discuta despre îmbunătățirea activității politice a organizațiilor județene și reflectarea în presa locală a acțiunilor guvernamentale și politice centrale și locale ale PSD.

Liviu Dragnea a avut joi, tot la Neptun, o întâlnire cu liderii organizațiilor județene ale PSD.

Legea pensiilor va fi discutată într-o reuniune viitoare a CExN al PSD, care va avea loc săptămâna viitoare.

"Mâine (vineri — n.r.), doamna Olguța Vasilescu nu poate veni. Am avut o întâlnire cu dumneaei azi-dimineață. Am discutat și cu primul ministru, cred că săptămâna viitoare vom discuta. O să avem din nou o întâlnire a Comitetului Executiv în weekend, grupurile parlamentare și Guvern, tot pe aici", a declarat joi, la Neptun, președintele PSD, Liviu Dragnea.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India