Sorana Cîrstea, calificată în turul al doilea la Miami. Ana Bogdan a pierdut în primul tur

Sorana Cîrstea, calificată în turul al doilea la Miami. Ana Bogdan a pierdut în primul tur

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a debutat cu o victorie la turneul WTA 1.000 de la Miami, miercuri, în timp ce Ana Bogdan a pierdut în prima rundă.

Sorana Cîrstea a debutat cu o victorie la turneul WTA. Foto: Arhivă

Sorana Cîrstea (32 ani, 74 WTA) a trecut de mexicanca Fernanda Contreras Gomez (25 ani, 179 WTA) cu 7-6 (8/6), 6-2, după exact două ore de joc, scrie Agerpres.

Românca a fost condusă în primul set cu 3-1, 4-2 şi 5-3, a reuşit să salveze o minge de set şi să egaleze, 5-5, apoi, în tiebreak, a anulat alte două mingi de set, reuşind să se impună cu 8-6. În actul secund, după un început echilibrat, Cîrstea a preluat controlul şi s-a a câştigat clar, cu 6-2, după cinci ghemuri consecutive.

Cîrstea şi-a asigurat un cec de 30.885 de dolari şi 35 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe Caroline Garcia, numărul patru mondial. Cîrstea a învins-o săptămâna trecută pe franţuzoaică, cu 6-4, 4-6, 7-5, în optimi.

Ana Bogdan (30 ani, 60 WTA) a fost învinsă neaşteptat de americanca Robin Montgomery (18 ani, 193 WTA), cu 3-6, 6-3, 6-3, după două ore de joc.

Ana Bogdan a avut un început bun de meci, a câştigat primul set, dar apoi le-a pierdut pe următoarele două. Românca a reuşit 5 aşi, în timp ce Montgomery a încheiat cu 8 aşi şi 10 duble greşeli.

Bogdan va primi pentru participare un cec de 18.660 de dolari şi 10 puncte WTA.

Irina Begu s-a calificat marţi în turul secund la Miami Open, după 6-2, 7-5 cu filipineza Alexandra Eala (17 ani).

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…