Sorina Matei, detalii EXPLOZIVE despre FUGA lui Ghiță! A fost dat în CONSEMN la frontieră!

Sorina Matei, detalii EXPLOZIVE despre FUGA lui Ghiță! A fost dat în CONSEMN la frontieră!

În acest moment, surse rândul apropiaţilor lui Sebastian Ghiţă susţin că fostul deputat încă de vineri, 16 Decembrie 2016, ar fi mărturisit prietenilor săi că nu mai are nicio interdicţie de a părăsi ţara, că „nu ar mai avea nicio problemă legală” în acest sens, că beneficiază de paşaport diplomatic, iar apropiaţii săi cred/speră că „problema se va lămuri în curând”, dezvăluie  Sorina Matei pe Blogul său, Sorinamatei.ro .

Asta în timp ce autorităţile române susţin că Sebastian Ghiţă ar fi rămas cu o interdicţie de a părăsi România în unul din dosarele aflate pe rolul instanţei, că fostul deputat s-a prezentat luni, pe 19 Decembrie 2016, la Poliţie, fiind sub măsura controlului judiciar, şi că în mod legal şi aşa cum era stabilit, urma să se mai prezinte miercurea viitoare, pe 28 Decembrie 2016, tot la Poliţie pentru verificarea controlului judiciar.

 România nu are tratat de extrădare cu Republica Turcia, însă există o convenţie bilaterală în baza căreia S. Ghiţă, în cazul în care se mai află pe teritoriul statului turc, ar putea fi trimis în România, ca în cazul baronului PSD condamnat, Nicuşor Constantinescu.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fugit din România şi s-ar afla probabil în Turcia, arată date din rândul autorităţilor care susţin că în acest moment orice fel de informaţii trebuie tratate cu rezervă. Potrivit unor surse, Sebastian Ghiţă ar fi părăsit România acum două zile, luni, 19 Decembrie 2016, iar ultimul semnal pe telefonul mobil pe care obişnuia să-l folosească Sebastian Ghiţă datează din acea zi, de la ora 23.05. Tot la acea oră, Sebastian Ghiţă ar fi trebuit să aibă şi o intervenţie televizată în studio, la postul România TV, intervenţie care nu a mai avut loc.

Luni, 19 Decembrie 2016 este şi ultima zi când Sebastian Ghiţă a avut imunitate parlamentară, în următoarea zi, marţi,  expirând mandatul Legislativului 2012-2016. Potrivit declaraţiilor publice făcute în această după amiază de Daniel Savu, un apropiat al lui Sebastian Ghiţă, fostul deputat a fost văzut ultima oară, tot luni, în jurul orei 23.00, după ce a participat la o recepţie oferită de Serviciul Român de Informaţii cu ocazia terminării mandatului comisiei de control parlamentare asupra SRI, comisie din care au făcut parte atât Sebastian Ghiţă cât şi Daniel Savu. Daniel Savu susţine că Sebastian Ghiţă nu avea interdicţie de a părăsi România şi Ghiţă „poate o fi pe undeva, poate are o problemă de sănătate„.

Alte surse susţin că recepţia oferită de SRI a avut loc într-adevăr, luni, la ora 19.00 şi a durat până înspre ora 21.00, locaţia a fost una dintre vilele de protocol ale SRI din Bucureşti, Sebastian Ghiţă a venit ultimul dintre membrii comisiei la acea întâlnire şi a avut un comportament obişnuit. Potrivit surselor, Sebastian Ghiţă ar fi discutat cu toţi membrii comisiei, discuţiile ar fi fost axate atât pe activităţile comisiei parlamentare de control cât şi pe buget, iar Sebastian Ghiţă nu ar fi purtat discuţii separate cu conducerea SRI, nici cu directorul SRI, Eduard Hellvig şi nici cu prim adjunctul SRI, generalul Florian Coldea.

Surse din rândul procurorilor susţin că Sebastian Ghiţă avea interdicţie de a părăsi teritoriul naţional, fusese dat în consemn la frontieră şi se afla şi sub măsura controlului judiciar dispusă de către judecători.

Cu toate acestea, autorităţile române susţin că singura instituţie care ar fi putut să aibă metode specifice de supraveghere tehnică pe Sebastian Ghiţă şi de filaj era Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, aflată la dispoziţia Parchetului, însă nu este clar până în acest moment dacă Direcţia de Operaţiuni Speciale a avut şi mandat pentru asta, rolul DOS fiind acela de punere în execuţie la cerere. DNA nu ar fi dispus de capabilităţile tehnice pentru suport informativ, tactic operaţional şi tehnic operativ pentru supravegherea şi monitorizarea lui Sebastian Ghiţă iar Serviciul Român de Informaţii nu ar fi avut pârghiile legale pentru astfel de demersuri.

În cazul în care Sebastian Ghiţă s-ar mai mai afla pe teritoriul statului turc, şi în cazul în care de acolo nu a parcurs un alt traseu, autorităţile susţin că nu ar fi cu totul  imposibilă aducerea sa în ţară, chiar dacă formalităţile de extrădare sunt destul de îngreunate însă cooperarea dintre cele două state în această materie este una destul de bună.

În tot acest context, este de menţionat că un alt apropiat al lui Sebastian Ghiţă, Liviu Mircea Uruc, arată pe contul său de socializare de pe reţeaua Instagram că, de două zile, s-ar afla pe teritoriul statului Israel. Liviu Uruc nu a dorit să precizeze dacă este sau nu însoţit de Sebastian Ghiţă, nu a răspuns la mesaje, iar în urmă cu 6 zile a postat pe aceeaşi reţea de socializare mesajul „Fuck it. I’m leaving” .

Astăzi, mai bine de 6 ore, IPJ Prahova a încercat să-l depisteze pe Sebastian Ghiţă raza judeţului Prahova, având la bază un mandat de aducere emis de DNA Ploieşti iar, în cooperare cu alte structuri, IGPR a încercat localizarea lui Ghiţă şi în alte zone din ţară. Până la această oră însă (n.m.20.30), toate măsurile rutiere şi specifice unui astfel de demers au eşuat. Sebastian Ghiţă nu a fost găsit la domiciliul său, nici la prietenii săi, nici în locurile pe care le frecventează, familia sa nu are detalii de mai mult timp despre Sebastian Ghiţă, aşa cum au susţinut că nu au nici avocaţii săi care s-au prezentat astăzi la DNA Prahova.

Sebastian Ghiţă este dat în consemn la toate subunitățile din județul Prahova iar surse susţin că în zilele următoare, dacă nu va fi găsit, va fi dat în căutare prin Intepol. La această oră, autorităţile refac traseul fugii din ţară al lui Sebastian Ghiţă şi clarifică responsabilităţile legale în acest caz, Sebastian Ghiţă cel mai probabil urmând să aibă şi un al cincilea dosar penal de fugă din ţară, după cele patru pe care le are deja, în două dintre speţele de corupţie Sebastian Ghiţă fiind trimis în judecată.




Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?