SOS! Dragnea i-a chemat de urgență pe consilierii israelieni să-i învrăjbească iar pe români! Vuvuzelele PSD, băgate în ședință! Băsescu: PSD s-a prăbușit în sondaje!

SOS! Dragnea i-a chemat de urgență pe consilierii israelieni să-i învrăjbească iar pe români! Vuvuzelele PSD, băgate în ședință! Băsescu: PSD s-a prăbușit în sondaje!

SOS! Dragnea i-a chemat de urgență pe consilierii israelieni să-i învrăjbească iar pe români! Vuvuzelele PSD, băgate în ședință! Băsescu: PSD s-a prăbușit în sondaje! S-o luăm pe rând.

Moise Guran, dar nu numai el, dezvăluie, pe Blogul său, Biziday.ro , că Dragnea i-a chemat în țară pe consilierii israelieni și că PSD se pregătește de război: „Dragnea cheamă șiret la manifestații, încercând în mod evident să politizeze conflictul și, odată cu el, și pe manifestanții ieșiți să apere România de hoți. Lasă faptul că o țin una și bună cu rușii, multinaționalele și ruperea țării (când nimic nu ne-a unit vreodată mai mult decât aceste evenimente) dar nu renunță deloc la aroganță și au rechemat de urgență consilierii israelieni, cei care le-au făcut comunicarea în campania electorală. Oare de ce i-au chemat? Ca să-i învețe să comunice sau să-i învețe să renunțe la intenția de a da o spargere Justiției? Asta e altă întrebare!”.

Însă punem și noi altă întrebare: I-a chemat Dragnea sau i-au fost trimiși văzându-se că treaba s-a împuțit și lucrurile scapă de sub control? O spunem iar, lumea uită că prin Israel se ascund niște personaje extrem de bogate care au mari probleme penale în România! Și care tocmai își frecau mâinile c-au scăpat. Ei, uite că poporul, oamenii despre care întreba ca boul Tăriceanu cine sunt, au răsturnat căruța-n drum! Și, ce să vezi, stau seară de seară lângă ea!

Au băgat vuvuzelele în ședință

Toate vuvuzelele PSD au fost băgate în ședință vineri seara și s-a făcut un protocol de lucru. Acolo s-a convenit ca declarația de dezamorsare a lui Dragnea să se facă la Chireac și să fie preluată de celelalte vuvuzele. 

Băsescu: PSD s-a prăbușit în sondaje!

După ce luni primarul de la Iași a declarat că în județ la el PSD a pierdut 23 de procente: „Noi ne-am terminat sondajele pe judeţul Iaşi şi am văzut care a fost impactul acelei ordonanţe asupra credibilităţii PSD. E destul de greu să surmontezi o pierdere de vreo 23 de procente.”, pe seară a venit Băsescu și a confirmat:  „PSD a abuzat de votul covârșitor din 11 decembrie, iar în acest moment în sondaje social-democrații ”nu au mai mult de 20%”. Azi nu au mai mult de 20% în niciun sondaj”.

Scenariul lui Moise Guran: PSD se pregătește de război!

Moise Guran dezvăluie pe Biziday.ro  că abrogarea ordonanței, pare a fi fost mai degrabă o defecțiune decât o intenție reală a găștii ce a pus mâna pe România, de a schimba ceva, de a detensiona ceva. Nucleul dur al PSD a făcut zid în jurul liderului și a declanșat o contraofensivă. Fiecare declarație, fiecare acțiune, chiar și cele mai calme, sau mai spășite, respiră minciună și deseori chiar intenția de a jigni inteligența celor care protestează. De exemplu, e atât de evident că de câte ori spune „Eu sper să reușim să-i ținem pe ai noștri să nu iasă în stradă”, Dragnea aproape că îi imploră să scoată pe cine or putea și ei în stradă.

Dacă reluați evenimentele, începând de sâmbătă, o să înțelegeți că nu strada i-a făcut pe acești oameni să dea înapoi, că cel mai probabil decizia de abrogare a venit de la Grindeanu, iar ședința prelungită Dragnea-Tăriceanu de la Vila Lac n-a fost despre cum rezolvăm situația, abrogăm-nu abrogăm? ci despre cum  menținem șmecheria, în condițiile în care Grindeanu ne-a comunicat că el abrogă.

A fost așa:

Sâmbătă foarte de dimineață câțiva lideri ai PSD anunțau pe rețele că vor face contramanifestații.

La scurt timp după aceea o declarație a lui Dragnea pentru un site zicea că iau în calcul retragerea ordonanței, pentru că nu mai pot ține lumea pesedistă să nu iasă în stradă.

Apoi a urmat o lungă tăcere, de aproape opt ore, timp în care televiziunile au relatat de la poarata Vilei Lac 1, despre o consfătuire pe această temă.

Anunțul retragerii a fost făcut sâmbătă seara, dar nu pentru că premierul ar fi fost la acea consfătuire ci pentru că abia atunci se întorsese de la Timișoara, hotărât să facă acest pas.

Dar stați, nu era sfârșitul ci abia începutul unor fenomene ciudate, chiar paranormale unele dintre ele…

Duminică, ședință de guvern la ora 14, dar nici vorbă de comunicare publică, de publicat proiectul ordonanței de abrogare, ca să arătăm că nu mai facem șmecherii… nimic. Ok, poate n-aveau acest reflex, obișnuiți fiind să facă lucruri noapte. Trece ședința, apare ordonanța în monitor, pac! Imediat reiese că un articol este vădit neconstituțional!

Apoi la Secretariatul General al Guvernului se înregistrează un proiect de lege de modificare a codului penal, după care Guvernul comunică oficial faptul că Guvernul nu-și asumă niciun astfel de proiect. Da cine și-l asumă? Mama? Mama nu poate înregistra un astfel de proiect la Secretariatul General al Guvernului.

Trece și duminică, marea manifestație, apoi luni, Ministerul Justiției anunță că face un proiect de modificare a codului penal. Deci, posibil, Iordache înregistrase la SGG acest proiect, dar Grindeanu nu l-a vrut. Așa că ministerul Justiției l-a trimis pe circuitul de avizare, de capul lui. Nu e ilegal…. dar cum avea să facă proiectul, dacă premierul nu-l dorea? Ulterior premierul chiar spune că nici vorbă de proiect, că vrea dezbateri în societate. Apoi ministrul Justiției anunță și el că renunță la proiect. Totuși, acesta este și a rămas pe circuitul de avizare, iar ministrul Justiției nu l-a retras. Deci? Una spunem, alta fumăm.

Vi se pare că acest guvern are probleme de comunicare? Nu știu ce a produs întoarcerea premierului Grindeanu, poate presiunea străzii, poate alte apăsări, dar mie mi se pare că această înșiruire de evenimente arată un conflict între Grindeanu și Iordache. Cum însă Iordache nu există (decât așa, ca ființă, ca persoană fizică, el este doar o față a lui Liviu Dragnea) rezultă că, de fapt conflictul ar putea fi, în ciuda declarațiilor, între Grindeanu și nucleul dur al PSD, adică Liviu Dragnea.

În această situație, vă repet întrebarea… de ce și-au rechemat pesediștii consilierii israelieni? Că bănuiesc că nu la mobilizat lumea cu autocarele… la asta nu-l întrece nimeni pe Liviu Dragnea (chiar dacă, uite, la Pitești au murit jandarmii de frig, degeaba, n-a venit niciun susținător PSD). Și nici să-l învețe pe Grindeanu să comunice, nu cred că au venit israelienii… Cum să comunici, când tu ai problemă de fond, când hoți-s tot acolo, ba chiar, nu par să se oprească, și-au scos cagulele de pe fețe și rânjesc la o țară întreagă, ce îi arată cu degetul?
Acești oameni nu par a se pregăti de pace… De ce anume se pregătesc? Asta e altă întrebare.

 NOTĂ/Cea mai palpabilă dovadă a întoarcerii israelienilor este întoarcerea la viața online a Gabrielei Firea, Care și-a redeschis contul de Facebook cu mesaje împăciuitoare.

Cine sunt consultanții israelieni și cum au lucrat pentru PSD

O campanie agresivă și creativă condusă de specialiștii israelieni în strategie electorală Moshe Klughaft și Sefi Shaked au ajutat partidul social-democrat din România, PSD, să obțină o victorie categorică în alegerile de săptămâna trecută, scria în decembrie anul trecut The Jerusalem Post.

Moshe Klughaft, precizează The Jerusalem Post, este cunoscut pentru succesul său ca strateg-șef al partidului Bayit Yehudi (Căminul Evreiesc, partid al evreilor ultraortodocși), dar a lucrat și la un protest al rezerviștilor, după al doilea război cu Libanul, din 2006, care a ajutat la revenirea dreptei la putere în Israel. S-a implicat, totodată, și într-o campanie pentru studierea matematicii în care apărea fostul președinte Shimon Peres. În ceea ce-l privește pe Sefi Shaked, el a lucrat la campaniile premierului Benjamin Netanyahu și a președintelui partidului Shas (partid religios ultraortodox), Arye Deri.

Campania pentru PSD, scrie The Jerusalem Post, a schimbat imaginea partidului în cea a unei formaţiuni reprezentând o alternativă mai proaspătă, patriotică.

Pentru a îmbunătăți imaginea partidului de centru-stânga, Klughaft și Shaked au folosit mesaje care în mod tradițional vin de la partidele de dreapta. Sloganul lor fost „Îndrăznește să crezi în România”, scrie Jerusalem Post. Au convins tineri să se filmeze și să trimită înregistrări în care spun că ei cred în România. Unul dintre clipuri i-a avut ca protagoniști pe tineri care spuneau că ei cred în România în timp ce se supuneau unui test cu detectorul de miniciuni, arată Jerusalem Post.

Au fost și videoclipuri negative, în care se spunea că susținătorii altor partide nu cred în viitorul țării. În alte clipuri creative apar cetățeni mai în vârstă care le cer tinerilor să voteze pentru viitorul țării, o cameră ascunsă care surprinde un cetățean care are de-a face cu birocrația în timp ce încearcă să-și ia permisul auto, europeni care spun în șapte limbi că ei vor ca social-democrații să câștige și reacții ale oamenilor care primesc un carnet cu realizările guvernului în exercițiu și care se dovedește că este gol. Asemenea clipuri au fost foarte diferite de cele folosite până atunci în campaniile din România, în care apăreau cu precădere oameni în prim-plan, cu cravată, care vorbeau, menționează publicația israeliană.




Citește și:

populare
astăzi

1 Anumiți „grei” din intelligence beneficiază de o protecție specială, care îi face imuni?

2 Încă o dovadă a „corectitudinii” occidentale... Ți se face scârbă când citești așa ceva...

3 Surprinzătorul nume ales de Polonia pentru avioanele lor F-35 / Imagini în premieră din SUA cu primul F-35 polonez, aproape finalizat

4 Interesante amănunte / Într-o veche mină din Bihor zace cheia care poate salva Europa din dependența de China

5 Degringoladă la Rapid / Săpunaru, monument de nesimțire. „Ori te lași, ori îl dai afară”