SPAŢIU - IMAGINEA SĂPTĂMÂNII Perspectiva telescopului orbital Spitzer asupra Nebuloasei Tarantula
Această imagine, obţinută de Telescopul Spaţial Spitzer, aparţinând NASA, prezintă Nebuloasa Tarantula în trei lungimi de undă din spectrul infraroşu, fiecare dintre ele fiind reprezentată de o culoare diferită.
În regiunile de culoare roşu aprins (magenta) predominant este praful cosmic compus din molecule denumite hidrocarburi aromatice policiclice, substanţe ce se găsesc şi pe Pământ în cenuşa rămasă după arderea cărbunilor, a lemnului sau a uleiului. Hidrocarburile aromatice policiclice emit pe multiple lungimi de undă. În această imagine, culoarea magenta este o combinaţie de roşu (corespunzând unei lungimi de undă în spectrul infraroşu de 8 micrometri) şi albastru (3,6 micrometri).
Zonele de culoare verde din imagine semnalează prezenţa unui gaz foarte fierbinte care emite lumină în spectrul infraroşu pe o lungime de undă de 4,5 micrometri. Stelele din imagine sunt în cea mai mare parte o combinaţie de verde şi albastru. Culoarea albă indică regiuni care radiază lumina pe toate cele trei lungimi de undă.
Nebuloasa Tarantula este una dintre primele obiective studiate de observatorul în spectrul infraroşu Spitzer imediat după lansarea sa în 2003, iar acest telescop şi-a îndreptat obiectivul de mai multe ori spre această nebuloasă, de la lansarea sa şi până la încheierea misiunii sale, la 30 ianuarie 2020. Această nebuloasă se află la 159.800 ani lumină, în Marele Nor al lui Magellan, o galaxie pitică, satelit al Căii Lactee.
Lansat în anul 2003, Spitzer a fost unul dintre cele patru Mari Observatoare ale NASA, alături de Telescopul Spaţial Hubble, Observatorul Chandra cu raze X şi Observatorul Compton cu raze gamma.
Printre numeroasele sale contribuţii ştiinţifice, Spitzer a studiat comete şi asteroizi din sistemul solar şi a descoperit un inel neidentificat anterior în jurul lui Saturn, potrivit JPL.
Spitzer a fost conceput pentru a realiza observaţii în spectrul infraroşu, fapt care le permite oamenilor de ştiinţă să vadă dincolo de norii de praf cosmic care fac imposibile observaţiile cu telescoape în spectrul vizibil al luminii.
Telescopul a studiat formarea stelelor şi a planetelor, evoluţia galaxiilor din Universul străvechi până în zilele noastre şi compoziţia prafului interstelar. De asemenea, s-a dovedit un instrument puternic pentru detectarea exoplanetelor şi caracterizarea atmosferelor acestora.
Una dintre cele mai cunoscute contribuţii ale lui Spitzer este detectarea celor şapte planete de mărimea Pământului din sistemul TRAPPIST-1 - cel mai mare număr de planete terestre găsite vreodată orbitând o singură stea - şi determinarea maselor şi a densităţilor acestora, conform JPL. AGERPRES
