SRI: Un autoturism VW Touareg a fost transmis fără plată, în 2016,Universităţii ''Alexandru Ioan Cuza'' din Iaşi

Un autoturism VW Touareg a fost transmis fără plată, în anul 2016, de Serviciul Român de Informaţii către Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, informează SRI.

Precizarea vine după ce în presă a apărut informaţia că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, rector suspendat al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, se deplasează cu un autoturism care ar aparţine Serviciului Român de Informaţii.

Potrivit SRI, autoturismul VW Touareg a fost achiziţionat în anul 2007, de la MIDOCAR SRL, cu 115.484 lei fără TVA, în urma finalizării unei proceduri de achiziţie prin licitaţie deschisă.

"Autovehiculul a fost scos din funcţiune la momentul îndeplinirii condiţiilor stabilite prin HG nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe. În acest context, în conformitate cu prevederile HG nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice, Serviciul Român de Informaţii a iniţiat demersurile în vederea transmiterii, fără plată, către o altă instituţie publică, a autovehiculului, potrivit dispoziţiilor pct. 3 al Anexei nr. 1 la norma sus-menţionată", arată SRI, vineri, la solicitarea AGERPRES.

Conform sursei citate, în baza pct. 5 al Anexei precizate, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi a solicitat autoturismul disponibilizat, iar transmiterea bunului s-a realizat pe baza Procesului-verbal de predare-primire prevăzut de pct. 6 al Anexei nr. 1, aprobat de ordonatorii principali de credite ai celor două instituţii şi semnat la 13 decembrie 2016.

În baza aceleiaşi legislaţii, şi ministerele Afacerilor Interne şi Apărării au primit autoturisme ieşite din uz din flota SRI, precizează sursa citată. AGERPRES


populare
astăzi

1 „A devenit partidul capitalistului” / Sfârșitul unuia dintre cei mai importanți actori politici care au dominat România din 1990?

2 VIDEO „Vom face un referendum și vom câștiga. Ne vom lua țara înapoi”

3 O informație care dă fiori...

4 „Oricum mă duc, hai să mor în ale mele, să fiu măreț!”. Dialog cutremurător cu Mircea Lucescu, înainte ca tehnicianul să intre in comă

5 „Armata SUA a dus la capăt una dintre cele mai îndrăznețe operațiuni din istorie” / Pilotul american prăbușit în Iran a fost salvat. Operațiune de coman…