Stamule: Vom lua toate măsurile ca să ţinem economia activă; nu avem niciun interes să revenim la starea de urgenţă

Guvernul nu are niciun interes ca România să revină la starea de urgenţă şi va căuta să ia toate măsurile pentru a ţine economia activă, de la garanţii de stat la finanţări din fonduri europene şi la investiţii publice, ca să absoarbă forţa de muncă, a declarat, joi, Tănase Stamule, consilierul pe probleme economice al premierului României.

"Noi nu avem niciun interes să revenim la starea de urgenţă. Economia trebuie să continue să funcţioneze. În starea de urgenţă am avut o pierdere de 3% din PIB, venituri neîncasate la bugetul de stat, iar societatea noastră funcţionează la parametri cât de cât normali, atât timp cât economia este deschisă. (...) Vom căuta să luăm toate măsurile ca să ţinem economia activă, de la garanţii de stat la finanţări din fonduri europene, la investiţii publice, ca să absoarbă forţa de muncă", a susţinut Stamule, la cea de-a VIII-a ediţie a evenimentului "Business Challenge".

Potrivit acestuia, vor fi luate măsuri pentru a funcţiona cele mai multe zone economice, în condiţiile în care, din cauza pandemiei, au fost afectate HoReCa, învăţământul, dar şi firmele care organizează evenimente.

"În afară de zonele acestea, mesajul este foarte clar: vrem ca lucrurile să meargă înainte, vrem ca lumea să meargă la muncă, vrem ca firmele să fie active, să producă, să vândă, să-şi dezvolte partea digitală, astfel încât, la sfârşitul pandemiei, să vedem o societate mai bună, mai evoluată, o administraţie publică mai suplă şi companii care şi-au făcut un upgrade digital pentru a fi cât mai competitive pe piaţa naţională, dar şi pe pieţele din zonă", a afirmat consilierul. AGERPRES/(A - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)

Sursa foto: Tanase Stamule / Facebook


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …