ȘTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 25 NOIEMBRIE

ȘTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 25 NOIEMBRIE

Banca Națională a României (BNR) ar putea să reducă dobânda de politică monetară la un minim record, pe măsură ce inflația încetinește, însă nu intenționează să adopte măsuri dramatice, a declarat luni Daniel Dăianu, membru neexecutiv în Consiliul de Administrație al BNR, transmite Bloomberg.

* Autoritatea de Supraveghere Financiară /ASF/ a aprobat regulamentul de venituri ale instituției, care prevede reducerea mai multor comisioane și tarife, impactul financiar anual al acestor modificări fiind estimat la 10 milioane de lei, se arată într-un comunicat al instituției remis, marți, AGERPRES.

* Proiectul de înființare a unei bănci de dezvoltare care să sprijine antreprenoriatul și sectorul IMM trebuie asumat și nu depinde de părerea unei persoane, a afirmat, marți, ministrul Delegat pentru IMM, mediul de afaceri și turism, Florin Jianu.

* Cartiere întregi din Capitală riscă să rămână fără apă caldă și căldură de la 1 ianuarie 2015, deoarece RADET București ar putea avea, de la 1 decembrie 2014, poprire de 100% pe conturi din partea ELCEN București și nu va mai dispune de fonduri pentru achiziționarea de materiale necesare pentru remedierea avariilor din teritoriu, a declarat marți, într-o conferință de presă, președintele Confederației Naționale Sindicale "Cartel Alfa'.

* Consiliul Concurenței a autorizat solicitarea grupului Michelin de preluare a distribuitorului de anvelope IHLE Holding AG, tranzacția fiind deja notificată în Germania, Austria, Franța, Ungaria și Republica Cehă, a anunțat, marți, autoritatea de concurență, într-un comunicat de presă.

* Coaliția Pentru Dezvoltarea României (CDR) își propune să acționeze pentru a face România țara cu cel mai prietenos mediu de afaceri pentru antreprenori până în 2020, prin debirocratizare, scăderea costurilor administrative inutile și simplificare fiscală.

* Piața românească de leasing operațional va ajunge la 50.000 de autovehicule la finalul acestui an, în timp ce 17,5% din totalul înmatriculărilor de mașini noi se va situa pe acest segment, a declarat, marți, într-o conferință de specialitate, Daniel Ivan, președintele Asociației Societăților de Leasing Operațional /ASLO/.

* Asociația Societăților de Service Auto Independente (ASSAI) organizează, pe data de 2 decembrie, un miting de protest față de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și solicită totodată Parlamentului desființarea ASF.

* Grupul bancar olandez ING a anunțat marți că intenționează să elimine 1.700 de locuri de muncă în Olanda, în cadrul strategiei de extinderea a operațiunilor din domeniul online banking și a pus deoparte un provizion de 320 de milioane de euro pentru a finanța aceste restructurări, transmite Reuters. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Totul despre tentativa de asasinat asupra fostului președinte al SUA / Momentul filmat în care s-a tras asupra lui Donald Trump la un miting de ca…

2 VIDEO Ce se întâmplă în America? Atacatorul lui Trump a fost surprins pe video chiar când începe să tragă, oamenii l-au văzut și strigau că are o armă…

3 Cine este autorul tentativei de asasinat asupra lui Donald Trump. „Numele meu este Thomas Matthew Crooks. Îi urăsc pe republicani. Îl urăsc pe Trump" …

4 VIDEO Filmarea care confirmă că atacatorul lui Trump a fost „neutralizat”, imediat după împușcătură, de către un lunetist al Serviciului Secret

5 Imagini care dau fiori cu podul unde a deraiat trenul internaţional IRN 347(Dacia Wien Hauptbahnhof - Bucureşti Nord)