ŞTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 26 SEPTEMBRIE

ŞTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 26 SEPTEMBRIE

* Administraţia Fondului pentru Mediu a suspendat, în 10 septembrie, înscrierile persoanelor fizice în programul "Casa Verde Fotovoltaice", în vederea efectuării unei analize a modului de funcţionare a acestui proces, informează instituţia.

* Modificările propuse de Ministerul Energiei prin proiectul de modificare a legii offshore oferă o şansă pentru dezvoltarea proiectelor din Marea Neagră, consideră Federaţia Patronală de Petrol şi Gaze (FPPG), în condiţiile în care petroliştii au pus pe hold investiţiile pentru extracţia gazelor din marile zăcăminte maritime româneşti.

* Site-urile şi platformele online vor fi obligate să promoveze numai structurile de cazare clasificate iar această prevedere din Legea turismului se impunea pentru că este necesară o radiografie corectă atât asupra numărului de turişti din România cât şi asupra nivelului de confort şi siguranţă de care beneficiază aceştia pe teritoriul ţării, se arată într-un comunicat al Ministerului Turismului, remis joi AGERPRES.

* Autoritatea de Management Programul Operaţional Capital Uman a aprobat, joi, proiectul de formare a personalului pentru situaţii de urgenţă, cu o valoare de peste 10 milioane de euro, şi care vizează aproape 9.000 de specialişti care activează în acest domeniu, a anunţat ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, la un eveniment de specialitate.

* Chiar dacă nu se aşteaptă în prezent la o criză economică similară cu cea din 2008, laureatul premiului Nobel pentru Economie, Joseph Stiglitz, se aşteaptă la falimente în serie şi se miră că băncile centrale îşi irosesc încă de pe acum muniţia, potrivit unui interviu acordat AFP.

* Reprezentantul Germaniei în boardul executiv al Băncii Centrale Europene, Sabine Lautenschlaeger, şi-a anunţat miercuri demisia din funcţie, cu doi ani înainte de expirarea mandatului său, o decizie suprinzătoare care vine însă într-un moment în care se înmulţesc nemulţumirile faţă de politica monetară adoptată de BCE, transmit AFP şi Reuters.

* Investiţii record în valoare de 50 de miliarde dolari au făcut din 2019 un an de referinţă pentru gazele naturale lichefiate, a declarat joi directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), Fatih Birol, transmite Reuters.

* Economistul bulgar Kristalina Georgieva a devenit miercuri, în mod oficial, primul director general al Fondului Monetar Internaţional (FMI) provenit dintr-o economie emergentă, cu obiectivul declarat de a ajuta statele membre să facă faţă încetinirii economice, transmit AFP şi Reuters. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”