ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 16 SEPTEMBRIE

ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 16 SEPTEMBRIE

* Românii înregistrează cele mai mari decalaje din Uniunea Europeană între veniturile mari şi cele mici, în condiţiile în care veniturile celor mai bogaţi 10% dintre români sunt de aproape 6 ori mai mari decât ale celor mai săraci 10% dintre ei, potrivit unui infografic Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România.

* Intenţia firmei CEZ de a vinde parcul eolian din Dobrogea şi celelalte active din România se înscrie în noua direcţie de dezvoltare internaţională a companiei, care, în afară de dezvoltarea din Republica Cehă, se va concentra pe proiecte de eficienţă energetică, astfel că toate activităţile care nu intră în acest obiectiv vor fi reduse, a declarat luni pentru AGERPRES managerul de ţară al CEZ în România, Ondrej Safar.

* Aproape 100 de sindicalişti din domeniul feroviar au protestat luni în faţa Ministerului Transporturilor, pe lista revendicărilor aflându-se lipsa materialului rulant, subfinanţarea companiei CFR Călători şi statutul personalului feroviar, dar şi reunificarea celor trei companii feroviare de stat.

* Exportatorii români ar trebui să se concentreze cât mai mult spre pieţe din afara Uniunii Europene, cum ar fi America, Asia sau Africa, în contextul în care trei sferturi din exporturile României au ca destinaţie state UE, a afirmat luni secretarul de stat din cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţului şi Antreprenoriatului (MMACA), Paula Pîrvănescu.

* Compania CIEH Soda este pregătită pentru orice soluţie în ceea ce priveşte fabrica de sodă de la Vâlcea, varianta cea mai bună fiind realizarea unui joint-venture, împreună cu Consiliul Judeţean şi Chimcomplex, pentru construirea unei noi surse de energie, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, Witold Urbanowski, CEO CIECH Soda România.

* Primele 10 bănci americane au realizat profituri de două ori şi jumătate mai mari decât rivalele lor europene în primul semestru al acestui an, iar decalajul se majorează, arată un studiu publicat luni de firma de consultanţă EY, transmite DPA.

* Succesorul lui Mario Draghi la conducerea Băncii Centrale Europene va fi probabil în favoarea păstrării politicii monetare ultrarelaxate şi a măsurilor de stimulare, când va prelua postul în noiembrie, a afirmat, luni, Yannis Stournaras, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Bloomberg. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...