ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 10 MARTIE

ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 10 MARTIE

* Aprecierea oportunității adoptării unei ordonanțe de urgență constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat, putând fi cenzurat doar prin controlul parlamentar, se arată în motivarea deciziei prin care Curtea Constituțională a României a constatat că prin ancheta DNA privind OUG 13 a fost perturbată activitatea Guvernului.

* Judecătorul constituțional Livia Stanciu a apreciat, într-o opinie separată, că nu se poate stabili o imixtiune a Ministerului Public în exercitarea competenței Guvernului de inițiere și adoptare a OUG 13/2017, arată aceeași motivare.

* Președintele Klaus Iohannis a declarat, după reuniunea Consiliului European, că a explicat liderilor UE că o Europă cu mai multe viteze nu este o soluție bună și că, "in extremis", ar putea duce la scindarea Uniunii. Pe de altă parte, el a subliniat că Balcanii de Vest sunt vitali pentru Europa, punctând că, în această zonă, trebuie mers pe calea diplomatică și pe cea a ajutoarelor de dezvoltare.

* Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a subliniat că imunizarea este singura măsură eficientă pentru a preveni îmbolnăvirea și a îndemnat părinții să își vaccineze copiii.

* România și Europa pot deveni mai bune dacă ascultă vocea tinerilor și în măsura în care tinerii se vor implica în procesul de decizie, a declarat ministrul delegat pentru afaceri europene Ana Birchall. Prezentă la dezbaterea "Europa tinerilor, tinerii Europei! #RO10@UE și #ERASMUS30", Birchall i-a invitat pe tineri să se implice în organizarea președinției române a Consiliului UE din 2019.

* Smiley a lansat videoclipul piesei sale — "Flori de plastic". Potrivit unui comunicat de presă, aceasta este prima dintr-o serie de 10 melodii noi ce beneficiază de clip și care vor fi lansate pentru a celebra 10 ani de carieră a artistului.

* Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a avut o întrevedere cu prof. Alberto Quattrucci, secretar general al Comunității Sant' Egidio, cu care a discutat despre vizita în România, anul viitor, a Suveranului Pontif. "Ne dorim să fie un eveniment memorabil, așa cum a fost și vizita din 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea în România", a declarat Firea, citată într-un comunicat al Municipalității.

AGERPRES/(autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...