SUA: Apropiată întâlnire între Donald Trump şi prinţul moştenitor de la Abu Dhabi (Casa Albă)

SUA: Apropiată întâlnire între Donald Trump şi prinţul moştenitor de la Abu Dhabi (Casa Albă)

Preşedintele american, Donald Trump, şi prinţul moştenitor de la Abu Dhabi, şeicul Mohammed bin Zayed. considerat omul forte al Emiratelor Arabe Unite (EAU), au convenit să se întâlnească în perioada următoare la Casa Albă, a informat vineri executivul american fără să anunţe o dată exactă, scrie AFP.

Acest anunţ a fost făcut la câteva zile după ce Casa Albă a afirmat că Donald Trump îl va primi la 10 aprilie pe emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al Thani, în speranţa de a găsi o rezolvare a crizei diplomatice care zguduie Golful Persic.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahreinul şi Egiptul au rupt relaţiile diplomatice şi comerciale cu Qatarul anul trecut, acuzându-l de sprijinirea grupărilor extremiste - ceea ce Doha dezminte - şi de apropiere faţă de Iran, marele rival regional al Riadului.

"Preşedintele şi prinţul moştenitor aşteaptă cu nerăbdare să se întâlnească la Casa Albă pentru a continua discuţiile despre modalităţile de întărire a parteneriatului strategic" SUA-EAU, a mai informat administraţia americană.

Donald Trump a mai abordat vineri la telefon cu prinţul moştenitor "evoluţiile regionale şi posibilităţile de întărire a cooperării într-o serie întreagă de chestiuni economice şi de securitate", potrivit comunicatului.

Preşedintele american i-a mulţumit prinţului moştenitor pentru "leadershipul său ferm în ce priveşte modul în care ţările din Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG) pot şi ar trebui să contracareze mai bine activităţile destabilizatoare ale Iranului şi să învingă teroriştii şi extremiştii", a continuat Casa Albă.

CCG include, din 1981, şase ţări: Qatarul, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Bahreinul, Omanul şi Kuweitul. O gravă criză diplomatică s-a declanşat în iunie 2017 între Qatar şi Arabia Saudită şi aliaţii acesteia.AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Primul sondaj pe București care pare pe bune!

2 De citit chestia asta despre soțul Liei Savonea...

3 BREAKING Voi ați citit asta? / Avertismente și solicitări care dau fiori ale FMI pentru România...

4 „Lucram într-un restaurant pentru șapte euro pe oră, acum câștig 400”, spune Giulia, escortă și studentă la criminalogie, la Milano

5 Țara în care am ajuns să trăim... / „Un hater tânăr al medicilor din România” / Un doctor care a deranjat „stupul” din România, declarat „persona non-grat…