SUA: Joaquin ''El Chapo'' Guzman doreşte să fie rejudecat

Fostul lider al cartelului mexican Sinaloa, Joaquin Guzman, cunoscut şi drept El Chapo, i-a cerut marţi unui judecător din SUA să judece din nou cazul său, susţinând că atitudinea juraţilor l-a privat de dreptul său constituţional la un proces corect, transmite Reuters.

Într-o cerere adresată tribunalului federal din Brooklyn (New York), avocaţii lui Guzman citează o relatare din 20 februarie a Vice News conform căreia un jurat anonim a declarat că cel puţin alţi cinci juraţi au încălcat procedurile juridice în timpul celor 11 săptămâni ale procesului.

Avocaţii au afirmat că juraţii au fost expuşi unei avalanşe de informaţii neadmise în proces, printre care relatări bazate pe documente din rechizitoriu conform cărora Guzman a violat fete, unele în vârstă de 13 ani, ceea ce a afectat imparţialitatea juraţilor. Anterior, Guzman a respins acuzaţiile de viol.

John Marzulli, purtător de cuvânt al procurorului Richard Donoghue, care l-a pus sub acuzare pe Joaquin Guzman, a refuzat să facă vreun comentariu.

Guzman a fost extrădat în Statele Unite în ianuarie 2017, după două evadări în Mexic. El fusese arestat pe teritoriul mexican în 2016.

Procesul lui Joaquin Guzman, în care au depus mărturie peste 50 de persoane, a oferit publicului o imagine din interior a activităţii cartelului Sinaloa, numit astfel după statul din nord-vestul Mexicului unde s-a născut ''El Chapo'', într-un sat sărac de munte. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

2 Scandal la negocierile SUA-Ucraina: replica tăioasă primită de emisarul lui Trump

3 Experimente Starlink în bazele MApN de lângă Brașov?

4 Misterul morții a zece pompieri pe insula Lampedusa: un radar militar, principalul suspect

5 Cutremur la Pentagon / șeful strategiei militare a SUA, demis inopinat înaintea unor posibile lovituri în Iran