SUA: Madoff merită să-şi petreacă restul vieţii în închisoare, spune judecătorul care i-a respins eliberarea

Bernie Madoff, fost şef al Nasdaq şi autorul schemei Ponzi prin care a fraudat 65 miliarde de dolari, va rămâne în închisoare după ce un judecător federal din Manhattan i-a respins joi cererea de eliberare condiţionată din motive umanitare, în care declara că se află pe moarte, transmite DPA.

'Când l-am condamnat pe dl Madoff în 2009, intenţia mea precisă a fost ca el să-şi petreacă restul zilelor în închisoare. Avocaţii săi au cerut atunci o pedeapsă de 12 până la 15 sau 20 de ani, tocmai în speranţa că dl Madoff va trăi să vadă ''lumina zilei''', a scris judecătorul Denny Chin.

'Nu am fost convins; nu credeam că dl Madoff merita acea speranţă. Nimic nu s-a întâmplat în cei 11 ani scurşi de atunci care să-mi schimbe părerea. Chiar dacă situaţia sa medicală actuală este extrem de nefericită, eliberarea din motive umanitare nu îi este acordată', a precizat el.

Bernie Madoff, acum în vârstă de 82 de ani, se află într-o închisoare din Butner, Carolina de Nord. În cererea de eliberare, el a scris că suferă de cancer la rinichi în fază terminală şi că mai are mai puţin de 18 luni de trăit, solicitându-i judecătorului să-i permită să-şi petreacă ultimele zile în casa unui prieten.

'Sunt bolnav în fază terminală', declara Madoff pentru Washington Post. 'Nu există niciun tratament pentru tipul meu de boală (...) Am executat deja 11 ani şi, sincer să fiu, am suferit în tot acest timp', mai spunea el.

Judecătorul Chin l-a condamnat pe Bernie Madoff la 150 de ani de detenţie pentru o fraudă fără precedent de 65 miliarde de dolari care a escrocat mii de investitori, a distrus vieţi şi a golit fonduri de pensii.

După ce cererea lui Madoff a devenit publică în februarie, 520 de victime au scris justiţiei, 96% dintre ele pentru a-şi exprima opoziţia, a menţionat judecătorul.

'Mulţi oameni încă suferă de pe urma acţiunilor lui Madoff. Cred, de asemenea, că dl Madoff nu a avut niciodată cu adevărat remuşcări şi că i-a părut rău doar pentru soarta sa, văzând că totul se prăbuşea în jurul său. Chiar şi la final, încerca să trimită mai multe milioane din câştigurile sale ilegale către membri de familie, prieteni şi anumiţi angajaţi', a mai scris judecătorul Chin. AGERPRES


populare
astăzi

1 Un articol surprinzător de corect despre situația din Iran...

2 „Au fost pregătite și alte cărți care vor intra în joc la momentul potrivit”

3 Cazuri de corupție ca ăsta se întâmplă zilnic în instituțiile publice din România

4 VIDEO Păi nu anihilaseră Iranul, care tocmai a lansat rachete cu o rază dublă față de ce se știa până acum că are în dotare?

5 Povestea navei Fundulea, atacată de iranieni cu napalm în strâmtoarea Ormuz. „Au tras câte două rachete pe fiecare nivel al navei. Cabina nu mai era. …