SUA: Peste 10 milioane de semnături pentru a cere destituirea lui Donald Trump

SUA: Peste 10 milioane de semnături pentru a cere destituirea lui Donald Trump

Parlamentari democraţi şi mai multe organizaţii progresiste au prezentat joi, la Washington, petiţii adunând, în total, peste 10 milioane de semnături pentru a cere Congresului lansarea unei proceduri de destituire (impeachment) împotriva preşedintelui republican Donald Trump, informează AFP.

În faţa Capitoliului, sediul Congresului, şi a unui panou proclamând 'Trump trebuie să plece!', doi aleşi ai Camerei Reprezentanţilor, Rashida Tlaib şi Al Green, şi numeroşi reprezentanţi ai unor asociaţii, cum ar fi MoveOn şi Women's March, au prezentat un stick USB cu semnăturile adunate.

'Noi ţinem în mâinile noastre zece milioane de motive pentru a fi astăzi aici', a afirmat Al Green. 'În zilele noastre, în acest moment deosebit de sumbru pentru ţara noastră este timpul, după părerea mea, să ne batem', a completat Rashida Tlaib, care pledează pentru destituirea lui Donald Trump de luni de zile.

Intrată în ianuarie în Camera Reprezentanţilor, ea a introdus în martie o rezoluţie prin care cere Comisiei judiciare să ancheteze pentru a stabili dacă preşedintele a comis fapte care justifică iniţierea unei proceduri de destituire.

În faţa presiunii aripei progresiste a partidului, liderii democraţi au afişat o abordare mai temperată, explicând că o procedură de destituire, nepopulară în sondaje, ar putea să divizeze profund ţara (de aproximativ 325 milioane de locuitori) înaintea alegerilor prezidenţiale din 2020.

Chiar dacă democraţii deţin majoritatea în Camera Reprezentanţilor, Senatul - mandatat să 'decidă' în cazul procedurii de destituire - rămâne sub controlul republicanilor şi cu siguranţa îl va achita pe Donald Trump.

Dar de mai multe săptămâni, situaţia s-a acutizat între democraţi şi Casa Albă, care refuză să coopereze în cadrul mai multor anchete parlamentare, întrucât consideră că cererile lor sunt nejustificate şi motivate de interese politice.

'Decizia lui Trump şi a administraţiei sale de a-şi ignora jurământul' prin necooperarea cu Congresul a 'declanşat o criză constituţională', a afirmat joi preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi. Dar, în acelaşi timp, ea a respins perspectiva unei proceduri de destituire până când anchetele parlamentare nu sunt finalizate.

'Nu putem spune că avem o criză constituţională şi apoi să nu facem nimic', a declarat Al Green, într-o reacţie la afirmaţiile preşedintei camerei inferioare. 'Trebuie să-l destituim. Să lăsăm Senatul să facă ceea ce vrea, noi trebuie să facem ceea ce trebuie să facem!', a concluzionat el. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...