SUA: Preşedintele Biden a decis revenirea SUA în Acordul de la Paris

Preşedintele american Joe Biden a semnat miercuri, la doar câteva ore după preluarea funcţiei, 15 ordine executive , printre care pe cel vizând revenirea SUA în Acordul de la Paris privind schimbările climatice, informează Reuters şi AFP.

"Vom combate schimbările climatice aşa cum n-am mai făcut-o niciodată până acum", a declarat Biden din Biroul Oval.

Preşedintele democrat a promis în campania electorală că va readuce SUA în acord din chiar prima zi în care va ajunge la Casa Albă.

Fostul preşedinte Trump a notificat ONU asupra intenţiei SUA de a părăsi acordul în 2019, decizie care a devenit oficială în noiembrie 2020.

Un alt ordine vizează revocarea autorizaţiei prezidenţiale acordate pentru construirea controversatului oleoduct Keystone XL. Lansat în 2008, proiectul a fost blocat de fostul preşedinte Barack Obama, dar autorizat de preşedintele Donald Trump.

Noul lider de la Casa Albă a mai semnat ordine în domenii precum gestionarea pandemiei noului coronavirus şi inegalitatea rasială.

O altă decizie va pune capăt interdicţiei de călătorie instituite de Trump pentru cetăţenii provenind din ţări majoritar musulmane.

Biden a solicitat, de asemenea, administraţiei sale să consolideze programul DACA (Deferred Action for Childhood Arrivals) destinat imigranţilor copii.

Noul preşedinte a dispus, de asemenea, purtarea măştilor de protecţie şi respectarea distanţării sociale în toate clădirile federale şi pe toate terenurile federale şi a pus capăt unei declaraţii naţionale de urgenţă care a constituit baza pentru realocarea unor fonduri federale în vederea construirii unui zid de-a lungul frontierei SUA-Mexic. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bursa și titlurile de stat sunt în picaj, leul cade la un minim istoric

2 Cum funcționează noile escrocherii online și numărul scurt la care ceri ajutor

3 Afacerile din Austria ale lui Călin Georgescu: proprietăți scumpe și conexiuni suspecte

4 Modificări majore pe piața imobiliară / Nou sistem de impozite și chirii, din 2027. Ce trebuie să știe orice proprietar din țară

5 Nicușor Dan respinge varianta PSD-AUR și anunță ce urmează dacă pică Mureșan