SUA, profund îngrijorate de acuzaţiile diplomaţiei britanice la adresa intenţiilor destabilizatoare ale Rusiei în Ucraina

Statele Unite consideră că acuzaţiile britanice conform cărora Moscova încearcă să instaleze un lider pro-rus în Ucraina sunt "profund îngrijorătoare", a declarat Casa Albă sâmbătă ca răspuns la o declaraţie a ministerului de externe de la Londra, transmite duminică AFP.

"Acest tip de complot este profund îngrijorător. Poporul ucrainean are dreptul suveran de a-şi hotărî propriul viitor şi suntem alături de partenerii noştri aleşi democratic în Ucraina", a declarat Emily Horne, purtătoarea de cuvânt a Consiliului Naţional de Securitate.

Într-un comunicat dur, ministrul britanic de externe Liz Truss a denunţat "amploarea activităţii ruse ce vizează subminarea Ucrainei" ."Conform informaţiilor noastre, guvernul rus încearcă să instaleze un lider pro-rus la Kiev, în timp ce intenţionează să invadeze şi să ocupe Ucraina". Au fost menţionaţi Serghei Arbuzov (viceprim-ministru în perioada 2012 - 2014, apoi prim-ministru interimar), Andrii Kluev (care a condus administraţia prezidenţială sub Viktor Ianukovici), Volodimir Sivkovici (fostul secretar adjunct al Consiliului naţional de securitate şi apărare al Ucrainei) şi Mikola Azarov (prim-ministrul Ucrainei în perioada 2010 - 2014). AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

3 PNL îl aștepta pe Nazare, a primit Mureșan și se pregătește de anticipate

4 O nouă porcărie / România a plătit în avans, acum 3 ani, drone Watchkeeper X și nu a primit nimic!

5 Legăturile cu Moscova ale soției românce a liderului extremist Roberto Vannacci