Submarin argentinian scufundat: Fostul preşedinte Macri, convocat a treia oară, aşteptat la audiere

O nouă audiere a fost stabilită la 28 octombrie pentru fostul preşedinte argentinian Mauricio Macri care va fi interogat sub acuzaţia de spionaj a familiilor echipajului de pe submarinul San Juan a cărui scufundare în 2017 a făcut 44 de morţi, notează AFP.

Judecătorul Martin Bava, de la tribunalul din Dolores (provincia Buenos Aires), l-a convocat miercuri, pentru a treia oară, pe fostul şef de stat (2015-2019), după două absenţe: la începutul lunii octombrie, deoarece se afla în Statele Unite, apoi miercuri după întoarcerea sa în ţară.

"Bineînţeles, vom fi acolo", a dat asigurări avocatul fostului preşedinte miercuri seară la postul de televiziune LN+.

Mauricio Macri, 62 de ani, urmează să fie audiat în cadrul unei anchete preliminare privind presupusul spionaj al familiilor echipajului San Juan, care făceau campanie la momentul tragediei pentru a cunoaşte soarta submarinului. Ei au susţinut că au făcut obiectul unor supravegheri, interceptări, intimidări.

Submersibilul a dispărut în noiembrie 2017 în Atlanticul de Sud, la 400 de kilometri de coastele Patagoniei. A fost localizat abia un an mai târziu, la 900 de metri adâncime, şi nu a putut fi niciodată pus la suprafaţă, împotriva dorinţei familiilor.

Potrivit Marinei argentiniene, San Juan, datând din 1983, a făcut implozie din cauza unor defecţiuni tehnice.

Fostul preşedinte de centru-dreapta care conduce opoziţia neagă că "a spionat vreodată sau că a cerut spionarea familiilor", denunţă o "persecuţie" şi momentul convocării sale, pe fondul campaniei electorale, cu o lună înaintea alegerilor legislative în care guvernul de centru-stânga îşi vede ameninţată majoritatea în Senat.

La întoarcerea sa de marţi, el a făcut cunoscut că nu se va prezenta în instanţă până când avocaţii săi nu vor primi răspunsuri ca "să îi garanteze un proces echitabil", invocând o "teamă întemeiată de părtinire".

Judecătorul Bava a răspuns că citaţia a rezultat dintr-o "apreciere întemeiată a probelor".

În aceeaşi anchetă asupra submarinului San Juan, au fost deja dispusă punerea sub acuzare a şefilor serviciilor de informaţii, Gustavo Arribas şi Silvia Majdalan, pentru "utilizare ilegală a informaţiilor". Ofiţerii cu rang înalt din Marina argentiniană au fost sancţionaţi în cadrul unei anchete disciplinare separate. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan