SUPERSTIŢII de Revelion pe MAPAMOND

SUPERSTIŢII de Revelion pe MAPAMOND

Hinduşii nu sărbătoresc noul an în acelaşi timp sau în acelaşi fel. În Bengalul de Vest, oamenii se împodobesc cu flori, pe care le colorează în roşu, roz, violet sau alb. Femeile poartă haine galbene, culoarea primăverii. În sudul Indiei, mamele pun mâncare, flori şi daruri într-o cutie specială, pentru copii. În dimineaţa Anului Nou, copiii trebuie să ţină ochii închişi, până când sunt conduşi de mână la cutia cu daruri. În India Centrală, steagurile portocalii împodobesc toate clădirile în ziua de Anul Nou.

În provincia Gujarat, vestul Indiei, Anul Nou este celebrat la sfârşitul lunii octombrie, în acelaşi timp cu festivalul Diwali, când pe acoperişuri se pun mici opaiţe cu ulei, aprinse. În aprilie, când soarele se miscă din Casa Peştilor în Casa Berbecului, locuitorii din Sri Lanka încep să sărbătorească Anul Nou. Acesta cade de obicei pe 13 sau 14 aprilie.

În Vietnam, Anul Nou este numit “Tet Nguyen Dan"” sau mai simplu “Tet”. El începe pe 21 ianuarie sau 19 februarie, în funcţie de an. Vietnamezii cred că un zeu stă în fiecare casă, iar în ziua de Anul Nou, se duce la cer. Acolo, el spune cât de bun sau rău a fost fiecare membru al familiei în anul care a trecut. Zeul călătoreşte pe spatele unui crap, de aceea vietnamezii obişnuiesc ca de Anul Nou să cumpere un crap viu, căruia îi dau drumul în râu.

Anul Noul chinezesc este celebrat între 17 ianuarie şi 19 februarie, când este Lună Nouă, Yuan Tan. El este sărbătorit de chinezii din întreaga lume prin procesiuni de stradă, unde sunt aprinse mii de lanterne. Chinezii cred că spiritele rele sunt peste tot în acea perioadă, aşa că aprind artificii pentru a le îndepărta. Uneori, ei îşi sigilează ferestrele şi uşile cu hârtie, pentru a nu lăsa spiritele malefice să pătrundă în casă.

Pentru japonezi, Anul Nou – “Oshogatsu”- este una dintre cele mai importante sărbători şi un simbol al înnoirii. În decembrie sunt organizate “petreceri de uitat anul” sau “Bonenkai”, prin care oamenii lasă în urmă problemele şi grijile anului pe cale să se încheie şi se pregătesc pentru un nou început. Neînţelegerile şi animozităţile sunt uitate.

Pe 31 decembrie, la miezul nopţii, familiile merg la cel mai apropiat templu pentru a împărţi saké (băutură tradiţională) şi pentru a asista la cele 108 de lovituri de gong care anunţă trecerea în noul an (această cifră reprezintă numărul păcatelor acumulate într-un suflet de-a lungul anului, iar loviturile de gong simbolizează alungarea păcatelor unul câte unul şi purificarea sufletelor). Pe 1 ianuarie, copiii primesc “otoshidamas”- mici cadouri cu bani înăuntru. Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic în noaptea de 31 decembrie - 1 ianuarie este numit la români îngropatul Anului, denumirea de Revelion aparţinând timpurilor moderne.

Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul cărţii “Zile şi mituri”, asemănător divinităţii, timpul se naşte anual, întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare pentru a renaşte după alte 365 de zile. Ciclul sărbătorilor de Anul Nou este un timp ritual, împărţit simetric de Revelion în două segmente: perioada dintre Crăciun şi miezul nopţii de 31 decembrie şi apoi până la Bobotează. În prima parte a ciclului, timpul se degradează: se măreşte noaptea, sporeşte frigul şi întunericul şi, odată cu acestea, spaima oamenilor că lumea merge spre pierzanie, că va veni momentul când Soarele va dispărea definitiv de pe cer. Se face apoi simţit fenomenul solstiţiului de iarnă, când Soarele începe să urce pe bolta cerului şi ziua să crească puţin câte puţin, “cu cât sare cocoşul pe pragul casei” sau “cu cât se mişcă puiul în găoacea oului”. Prin multe obiceiuri şi credinţe care exprimă la început teama, dezordinea şi haosul, iar după miezul nopţii de Revelion optimismul, veselia, ordinea şi echilibrul, oamenii acordă diverse semnificaţii fenomenelor naturale care se desfăşoară independent de voinţa lor.

În multe culturi şi în oraşe ca Berlin, New York, Sydney, Londra, Paris, Rio de Janeiro, Toronto, Praga şi Tokyo, artificiile şi zgomotele produse cu ajutorul diverselor obiecte fac parte integrantă din spiritul acestei sărbători, existånd credinţa generală că sufletele morţilor şi spiritele rele revin acum pe pămånt. Ajunul Anului Nou este declarat zi nelucrătoare în multe ţări, printre care Australia, Argentina, Brazilia, Grecia, Noua Zeelandă, Filipine şi Venezuela. În Germania se consumă peşte iar oamenii poartă solzi argintii în buzunar pentru prosperitate. În America fasolea este considerat aliment aducător de noroc, astfel el este nelipsit din meniul de revelion de pe masa superstiţioşilor.

Tradiţii şi superstiţii de Anul Nou în România:

 -  pentru a alunga spiritele rele din casa ta, nu trebuie să aştepţi Revelionul în linişte, ci în zgomot şi voie bună, cu uşile larg deschise

-  unii merg mai departe şi ţin în buzunar o căpăţână de usturoi, pentru ca spiritele rele să-i ocolească: şi clopoţeii agitaţi cu putere la miezul nopţii alungă spiritele rele

-  Anul Nou trebuie să te prindă cu haine noi pentru ca în următoarele 365 de zile să te înnoieşti din toate punctele de vedere. De asemenea, pentru un an norocos şi plin de iubire sunt de preferat hainele roşii, roşul fiind considerat culoarea veseliei şi a dragostei

-      pentru a avea parte de belşug, primul om care va trece pragul casei în noul an trebuie să fie bărbat

-      de Anul Nou nimeni nu are voie să doarmă, pentru că va fi somnoros tot anul

Sărutul este obligatoriu în noaptea de Revelion, dacă doriţi să aveţi parte de afecţiune în anul ce vine. În ultima zi din an şi în prima zi din cel nou, nu este bine să facem cheltuieli sau să aruncăm ceva din casă, pentru că ne dăm afară şi norocul.

Trebuie să porţi în buzunar câteva boabe de grâu, “să fii ferit de foamete în anul care vine” şi bani “pentru ca Anul Nou să nu te prindă sărac”. Dacă nu doriţi să fiţi datori tot anul ce vine, plătiţi datoriile până la miezul nopţii.

În Ajun, fetele nemăritate trebuie să pună într-un vas cu apă un fir de busuioc, o ramură de măr şi un ban, astfel încât noaptea să viseze alesul. La miezul nopţii de Anul Nou este important să deschideţi uşa, pentru ca anul vechi să iasă şi odată cu el tot ce a mers prost.

De Anul Nou trebuie să se mănânce peştele, pentru o trecere lină şi uşoară în anul care vine. În noaptea dintre ani nu se plânge; cei care plâng în prima zi a anului vor avea un an cu evenimente triste.

În noaptea de Revelion trebuie evitate discuţiile în contradictoriu, limbajul brutal şi povestirile cu fantome sau morţi, pentru că atrag ghinionul.

Copiii născuţi pe 1 ianuarie vor avea noroc toată viaţa. Se spune că aceia care lucrează în prima zi a anului au mai multe şanse de a avansa.

Pentru dragoste, prosperitate şi sănătate, este bine ca la miezul nopţii să dansaţi în aer liber, cel mai bine în jurul unui copac.

Cine va consuma un măr în ajunul Anului Nou, va avea avea parte de sănătate pe tot parcursul anului; 12 boabe de struguri consumate de Revelion semnifică prosperitatea în cele 12 luni ale anului ce vor urma.

Carnea de pasăre nu este considerată aducătoare de noroc; se crede că se împrăştie prosperitatea şi binele din casă.

Bătrânii spun că aprinderea unei lumânări sau a unei candele sub icoana până se luminează de ziuă are rostul de a-l îndupleca pe Dumnezeu pentru a-ţi da un an uşor şi luminos. Punerea unei dorinţe în noaptea dintre ani este foarte foarte importantăîn toată lumea.


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

3 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

4 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

5 VIDEO Unde o fi plecat așa intempestiv Nicușor Dan?