Teheranul vizează baze americane din Bulgaria, țară vecină cu România
Anunțul privind măsurile sporite de securitate a fost făcut miercuri, 19 august, de ministrul bulgar de Interne, Ivan Demerdzhiev. Acesta a declarat că autoritățile, în coordonare cu Ministerul Apărării, au adoptat „toate măsurile posibile” la baza aeriană. Nivelul precauțiilor de securitate, a adăugat ministrul, este chiar mai ridicat decât cel justificat de informațiile disponibile la momentul actual.
„Monitorizăm permanent situația și evoluțiile și vom continua să luăm măsuri de precauție mult mai ample și mai intense decât nivelul de amenințare indicat de informațiile disponibile în acest moment”, a afirmat ministrul bulgar, conform trtworld.
Decizia autorităților bulgare vine în contextul unor informații publicate de Financial Times, care, citând surse din interiorul regimului iranian, indică intenția Teheranului de a lovi ținte militare din Europa, în cazul unei escaladări a acțiunilor militare americane împotriva Iranului, sub președinția lui Donald Trump. Conform acestor date, forțele iraniene ar fi evaluat posibile lovituri asupra activelor americane din sud-estul Europei, incluzând Bulgaria și Cipru. În Cipru, o bază aeriană britanică a fost deja ținta unui atac cu dronă în luna martie.
Un oficial citat de aceeași publicație a subliniat că Iranul nu va impune „nicio limită” în răspunsul său la o eventuală acțiune militară a SUA împotriva infrastructurii iraniene. „A fost un mesaj și pentru Europa: poate fi atinsă de rachete, așa că ar trebui să știe unde se poziționează în acest război. O greșeală foarte mare, cum ar fi lovirea infrastructurii noastre, ar putea face ca războiul să depășească regiunea și să ajungă în Europa”, a declarat sursa.
Interesul Iranului pentru baza Bezmer din Bulgaria este direct legat de prezența militară americană. Parlamentul de la Sofia a aprobat, pe 22 iulie, staționarea la Bezmer a până la opt aeronave KC-135 ale Forțelor Aeriene ale SUA și a până la 250 de militari americani, pentru perioada 24 iulie - 1 octombrie. Aceste avioane KC-135 sunt destinate realimentării în aer și au rolul de a sprijini operațiunile militare americane în Orientul Mijlociu.
Aceste amenințări survin într-o perioadă în care negocierile dintre Statele Unite și Iran continuă să fie într-un punct mort, fără rezultate concrete. Deși cele două țări au semnat un memorandum de înțelegere în luna iunie, menit să pună capăt unui război început la sfârșitul lunii februarie și să creeze premisele unui acord mai amplu, discuțiile au eșuat din cauza neînțelegerilor legate de aplicarea acordului și de navigația prin Strâmtoarea Ormuz.
Explorează subiectele:
