Tenis: 30.000 de spectatori vor putea asista zilnic la Australian Open (organizatori)

Organizatorii Openului de tenis al Australiei au anunţat, sâmbătă, că între 25.000 şi 30.000 de spectatori vor putea asista zilnic la turneul de Mare Şlem, o cifră foarte ridicată în timp ce pandemia de Covid impune în continuare porţi închise pentru numeroase evenimente sportive, informează AFP.

Restricţiile foarte dure impuse în ultimele luni de Australia în ce priveşte călătoriile au permis acestei ţări să păstreze controlul asupra epidemiei, fiind una dintre puţinele ţări din lume în care suporterii se pot deplasa în număr mare la evenimentele sportive.

Aproximativ 390.000 de spectatori vor fi prezenţi în tribune pe durata a două săptămâni, ceea ce reprezintă jumătate din publicul găzduit anul trecut, a anunţat ministrul Sporturilor din statul Victoria, Martin Pakula.

Meciurile din primele opt zile vor putea fi văzute de 30.000 de persoane, apoi pragul va scădea în jurul a 25.000 începând cu sferturile de finală.

Ministrul australian a precizat că speră spre finalul turneului la "o ambianţă incredibilă, nu diferită de cea văzută la toate ediţiile din anii trecuţi".

"Nu va fi chiar la fel ca în anii trecuţi, dar va fi un eveniment internaţional cu publicul cel mai important pe care lumea l-a văzut în ultimele luni", a mai spus ministrul australian.

Turneul Australian Open, primul de Mare Şlem din acest an, a fost reprogramat anul acesta pentru perioada 8-21 februarie.
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 „A decis să-mi arate cât este de șmecher” / Șofer amendat după ce a claxonat un echipaj de Poliție care nu i-a acordat prioritate

2 Așa o fi? / Dunărea, la un nivel aproape record de scăzut, în ciuda ploilor abundente din România

3 „În urmă cu 8-9 ani probabil se lăsa cu arestări” / Procurorul CSM Claudiu Sandu, despre cum șefa Curții de Apel îl scapă de dosar pe Robert Negoiță

4 Atac uriaș, cu peste 600 de drone, asupra Rusiei. Cel puțin trei ținte majore au fost lovite

5 Reportul Loto 6 / 49 atinge 9 milioane de euro; numerele câștigătoare din 2 august