Tenis: Daneza Caroline Wozniacki, eliminată în optimi la Wuhan (WTA)

Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki, numărul 2 mondial, a fost eliminată miercuri, în optimile turneului WTA de la Wuhan, dotat cu premii totale de 2.746.000, fiind învinsă în două seturi, 7-6 (12/10), 7-5, de Monica Puig (Puerto Rico), numărul 51 mondial.

Odată cu eliminarea danezei, nicio jucătoare din top 10 nu se mai află în competiţia din China.

Puig, campioană olimpică, va juca în sferturi împotriva chinezoaicei Wang Qiang.

Într-un alt meci, slovaca Dominika Cibulkova, care o eliminase pe românca Simona Halep, a trecut de rusoaica Daria Kasatkina, cap de serie nr.13, în două seturi, 6-3, 7-6 (7/3).

Miercuri au mai fost eliminate două dintre favoritele turneului, germanca Angelique Kerber (3) şi cehoaica Petra Kvitova (5).

Kerber (30 ani) a fost învinsă de australianca Ashleigh Barty (22 ani, 17 WTA), cu 7-5, 6-1. În sferturi, Barty va primi replica rusoaicei Anastasia Pavliucenkova (27 ani, 39 WTA), care s-a impus în disputa cu Petra Kvitova (28 ani), cu 3-6, 6-3, 6-3, după două ore şi 13 minute de joc.

Astfel, au părăsit părăsit turneul de la Wuhan mai mulţi capi de serie: Simona Halep (1), Caroline Garcia (4), Elina Svitolina (6), Karolina Pliskova (8), Sloane Stephens (9), Jelena Ostapenko (10), Julia Georges (11), Kiki Bertens (12), Elise Mertens (15). AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

3 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot

4 VIDEO Haos în Polonia / președintele s-a îmbrâncit cu judecătorii, ambasadorul la București a demisionat

5 Se vede că s-a întors la ciolan, PSD își repune ospătarii în fruntea prefecturilor...