Tenis: Irina Begu - Sper să ajungem în finală şi să aducem trofeul Fed Cup acasă

Tenis: Irina Begu - Sper să ajungem în finală şi să aducem trofeul Fed Cup acasă

Jucătoarea de tenis Irina Begu a declarat, luni, pe Aeroportul Henri Coandă, după victoria României cu 3-2 în faţa Cehiei, în sferturile de finală ale Fed Cup, că îşi doreşte să ajungă în finală şi să aducă trofeul competiţiei la Bucureşti.

"Încă nu realizez, dar probabil că în următoarele zile voi conştientiza mai mult acest rezultat. Este extraordinar. Noi am început acest drum în urmă cu 5 ani, la Budapesta. A fost un drum lung, dar a meritat pentru că acum suntem în semifinale. Sper să facem un rezultat şi mai bun cu Franţa, să ajungem în finală şi să aducem trofeul acasă", a spus ea.

"Nu aş spune că a fost meciul cu cea mai mare încărcătură, dar a fost printre cele mai importante şi mai grele. Jucam la 2-2, în deplasare, dar cu toate astea am făcut un meci foarte bun. Între mine şi Monica există o chimie extraordinară, ne completăm foarte bine şi am reuşit să câştigăm", a adăugat Irina Begu.

Jucătoarea Ana Bogdan, care nu a evoluat la Ostrava, a declarat, luni, că e mult mai greu să urmăreşti din tribune o întâlnire precum cea cu Cehia. "A fost extrem de greu să stai pe margine şi să urmăreşti meciul. De acum înainte nu mai spun nimic celor de pe margine care mă susţin pentru că am văzut cum e. Trăieşti intens fiecare moment, stai cu sufletul la gură şi nu eşti tu cel care controlează punctul, ci fetele de pe teren. E mult mai greu. Iar atmosfera a fost incendiară. Mulţumim susţinătorilor care au fost acolo cu noi", a precizat ea.

"Eu îmi doresc să joc şi să aduc un punct pentru România. Până acum am jucat doar un meci la dublu, la Cluj, iar acela cred că a fost cel mai emoţionant jucat vreodată. De abia aştept confruntarea cu Franţa şi să câştigăm din nou", a mai spus Ana Bogdan.

Jucătoarele Monica Niculescu, Irina Begu şi Ana Bogdan s-au întors, luni, la Bucureşti după întâlnirea de Fed Cup de la Ostrava dintre Cehia şi România. Celelalte două componente ale echipei, Simona Halep şi Mihaela Buzărnescu, nu s-au întors în ţară, plecând din Cehia direct la Doha, acolo unde vor participa la turneul WTA programat în perioada 11-16 februarie.

Echipa României a învins Cehia, deţinătoarea trofeului Fed Cup, cu scorul de 3-2 , duminică seara, la Ostrava, în sferturile Grupei Mondiale, după victoria perechii Irina Begu/Monica Niculescu în faţa cuplului Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, cu 6-7 (2), 6-4, 6-4.

România s-a calificat în semifinalele competiţiei şi va juca în penultimul act împotriva echipei Franţei.

Celelalte puncte ale echipei României au fost aduse de Simona Halep, care a dispus sâmbătă cu 6-4, 6-0 de Katerina Siniakova, iar duminică a învins-o pe Karolina Pliskova cu 6-4, 5-7, 6-4. Mihaela Buzărnescu a fost învinsă sâmbătă de Pliskova cu 6-1, 6-4, iar duminică de Siniakova cu 6-4, 6-2.

Cehia câştigase anterior ambele meciuri jucate cu România în Fed Cup, în 1980 în Berlinul de Vest, cu 2-1, în sferturile Grupei Mondiale, şi în 2016, la Cluj-Napoca, scor 3-2, în primul tur al Grupei Mondiale.

România va juca în semifinale pe 20-21 aprilie, cu Franţa, care a trecut în sferturi de Belgia cu 3-1. AGERPRES (editor: Marius Ţone, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro